~3 min lectură 1 comentariu

FOTO Pregătiri pentru înmormântarea preotului Constantin Leonte. „E ca la Sfintele Paște”

Redacția Ziarul de Bacău

Așa cum Ziarul de Bacău a anunțat, părintele Constantin Leonte va fi înmormântat duminică, 21 februarie, iar slujba de înmormântare va începe la ora 13.30, la biserica Sf. Gheorghe, unde regretatul părinte a slujit în ultimii ani ai vieții. Sicriul cu trupul părintelui Leonte a fost vegheat azi de sute de enoriași.

Într-o „Scurtă scrisoare către părintele profesor Constantin Leonte”, publicată pe site-ul parohiei Sf. Gheorghe, se spune:

„Părinte profesor, astăzi a fost biserica plină. De dimineață până seara târziu. Chiar și acum, la orele astea din noapte, sunt preoți și credincioși care se roagă lângă tine. E ca la Sfintele Paște. Știu că ți-ar plăcea imaginea tinerilor de toate vârstele la rugăciune. Te-ai luptat de la catedră, prin articole și conferințe, să faci cumva să vină cât mai multe suflete curate la întâlnirea cu Hristos

A fost dimineață, la primele ore, și părintele Arhiepiscop Ioachim. A rostit rugăciunile acelea profunde pe care mi le tâlcuiai în diminețile când dialogam despre sfintele Taine și ierurgii. Au venit și copiii de la școală cu doamnele profesoare și foștii elevi de la Seminar, preoți prin toată Moldova, și foștii colegi de facultate. Au cântat frumos și diaconii de la Catedrala din Roman și maicile de la mănăstirea Agapia. Preoții care predau Religia au făcut, și ei, o mică slujbă. Era firesc pentru că le-ai fost inspector și te-ai zbătut pentru fiecare dintre ei la începutul anului școlar. Nu mai spun de creștinii noștri din Cornișa și cei de la Sfântul Nicolae, unde ai slujit trei decenii. Au trecut pragul mulți și au umplut biserica de flori. Așa cum îți place.

Să-ți mai amintesc că, în astea două zile, m-au oprit numeroși oamenii pe stradă să-mi transmită dragostea care ți-o poartă. Peste tot pe unde am umblat, cu gândul și inima la sfinția ta, m-am întretăiat numai cu acele cuvinte calde și blânde sădite în conștiințe. Toate alese din cufărul sufletului de creștinii pe care i-ai botezat, i-ai cununat sau i-ai mărturisit.”

La inmormântarea de duminică, la care se anunță o numeroasă participare, va fi prezent și Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Părintele Constantin Leonte, de la Parohia Sf.Gheorghe, a murit vineri dimineață, la 6:30, în urma unui infarct miocardic, la locuința sa din Bacău.

Sursă foto: Parohia Sf.Gheorghe.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Rares
    23 februarie 2016, 17:53
    0

    Parintele Leonte parintele leonte…3 articole despre parintele…Leonte. Da altceva nu aveti? Dar de zecile de milioane de euro bagate in catedrala fara sens de ce nu vorbiti? Cate locuri de munca se puteau face cu banii aia? Cate case se puteau face? Cata strada se putea repara? Da las sa avem catedrala ca asta avem nevoie. Si multi barbosi si cat mai multe biserici. Dumnezeu, daca te rogi, te asculta si daca esti in autobuz. Nu are nevoie sa te duci in catedrala cu acoperis placat cu aur. Dar las ca vine generatia asta din 90-2000 si nu mai are cine sa finanteze barbosii…sper

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.