Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, renunță la investițiile în sectorul industrial/logistic al pieței imobiliare, din cauza randamentelor scăzute, de 7,5%, oferite de această nișă, potrivit Profit.ro.
În acest sens, frații Pavăl au renunțat la parteneriatul încheiat cu antreprenorul Ionuț Dumitrescu și firma acestuia, Element Industrial, prin care ținteau dezvoltarea și vânzarea de parcuri industrial-logistice lângă orașe mari din țară.
În cadrul acestui acord, cei doi parteneri au dezvoltat parcul logistic Eli Park din Chitila și l-au vândut cu suma de 26,7 milioane de euro companiei cu capital sud-african Fortress.
Recent, frații Pavăl au vândut către dezvoltatorul imobiliar belgian WDP, la un preț de 15 milioane de euro, un teren de peste 40 de hectare din Ștefăneștii de Jos pe care proprietarii Dedeman voiau să construiască un parc logistic. Acesta a fost una dintre cele mai mari tranzacții imobiliare cu terenuri destinate construcțiilor din 2025, după suprafață.
Singura investiție a Pavăl Holding rămasă pe acest sector imobiliar este proiectul InCity Logistic din Bacău, construit în 2025 și închiriat transportatorilor Delamode și Pall-Ex.
Proprietarii Dedeman lucrează și la primul lor ansamblu rezidențial, ce va fi construit pe un teren agricol din cartierul băcăuan Șerbănești. În același cartier din Bacău, pe un teren de circa 7 hectare amplasat pe malul lacului Bistrița, se pregătește și construcția proiectului mixt Dedeman Campus, care va include un centru comercial.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.