Frică de „pietre”

Administrator

Pentru a muta „pietrele” din loc, îți trebuie, uneori, pe lîngă mușchi, și puțin curaj. Ori elevilor lui Dan Moței tocmai asta le-a lipsit în meciul de ieri de la Piatra Neamț diputat în etapa a XXV-a a diviziei B. Drept urmare, la finalul celor 90 de minute tabela de marcaj indica Ceahlăul 3, Petrolul 1. Gazdele au deschis scorul destul de rapid, în minutul 8, atunci cînd Cristi Vlad a catapultat mingea la vinclu speculînd o greșeală a apărării moineștene, care l-a lăsat singur cu portarul Anton. încet-încet, oaspeții încep să amenințe buturile lui Covrig, care a fost salvat de bară la șutul lui Popa din minutul 21. Golul egalizator plutea însă, în aer și a venit opt minute mai tîrziu, cînd moldoveanu a trimis în mingea în plasă după o incursiune marca Ursu. Cu zece minute înainte de pauză avea să fie 2-1 pentru gazde, Costel Ilie reușind să trimită balonul în ațe, dar mai toată lumea a fost de acord că atacantul nemțean era în poziție de ofsaid. Mitanul doi a găsit o echipă a Petrolului extrem de cuminte, Covrig fiind deranjat destul de puțin în a doua jumătate a meciului. în aceste condiții, gazdele nu au stat prea mult pe gînduri și au fixat rezultatul final la 3-1 prin reușita lui Enache din minutul 76. „Din păcate, lipsa de curaj ne-a costat. Sînt nemulțumit, pentru că se putea scoate mai mult din acest meci. Dar, ăsta e fotbalul. Cînd lipsește miza și mai sînt și alte probleme, e destul de greu să te concentrezi tot meciul”, ne-a declarat antrenorul Dan Moței. în celelalte meciuri ale etapei din seria I s-au înregistrat rezultatele: FCM Tîrgoviște -Laminorul Roman 1-0 (1-0), Midia Năvodari – FC Botoșani 2-0 (2-0), Gloria Buzău – Dunărea galați 2-1 (0-0), Politehnica Timișoara – FC Ghimbav 0-3 (0-2), Altay Constanța – Callatis Mangalia 0-0, Precizia Săcele – Unirea Focșani 3-0 (oaspeții au fost excluși din campionat). Meciul FC Vaslui – Dacia Unirea Brăila s-a jucat de la ora 17,00. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.