în prezența președintelui Consiliului Județean, Dragoș Benea, a mai multor consilieri județeni, a unor reprezentanți ai Prefecturii, primari și medici de familie, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și-a lansat, ieri, la Podu Turcului, ziarul „Valea Zeletinului. Realități rurale”. Prin intermediul acestei publicații, participanții la acțiune au făcut cunoștință cu proiectele derulate de FSC în cele șapte comune de pe Valea Zeletinului (Podu Turcului, Huruiești, Tătărăști, Dealu Morii, Găiceana, Stănișești și Vultureni) și au luat contact cu viața pe care o duce populația de aici. în aceste comune, de cîțiva ani buni, de cînd ființează, fundația a acordat 1.522 consultații la domiciliu pacienților imobilizați din satele izolate și asistență medicală în 62 de sate, cu prescrierea a 5.025 rețete, a asigurat medicamente prin Farmacia mobilă, a oferit gratuit tratamente contraceptive la un număr de 372 femei etc. La întîlnirea de ieri, FSC a distribuit gratuit populației din cele șapte comune un număr de 7.200 de ziare. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.