Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție făcea cunoscute, în urmă cu o săptămînă, criteriile pe baza cărora organizațiile, fundațiile și asociațiile pot obține statutul de utilitate publică. Un statut care, în principal, conferă dreptul de a primi subvenții de la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Pînă la această oră, doar Asociația „Betania” și Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) sînt singurele două organizații băcăuane care au început să întocmească documentația necesară pentru obținerea statutului în cauză. „Am demarat întocmirea actelor necesare, care sînt extrem de numeroase. Pînă acum, noi nu am avut acest statut, dar dorim să-l obținem, pentru că ne ajută foarte mult în obținerea subvențiilor de la Ministerul Muncii. E vorba de aproximativ 400.000 de lei pentru fiecare copil asistat, o sumă destul de mică în raport cu investițiile noastre, dar care, oricum, ne folosește”, ne-a declarat Andrei Muit, președintele Asociației „Betania”. În ceea ce o privește pe Gabriela Achihăi, președintele FSC, acesta speră că organizația pe care o conduce va primi statutul de utilitate publică, dar spune, la rîndul ei, că acest lucru nu e ușor deloc. „Statutul de utilitate publică se obține extrem de greu, pentru că cerințele Ministerului Muncii sînt foarte mari. Nu știu dacă la nivelul Bacăului doar noi și «Betania» putem spera la acest statut, dar e cert că, după informațiile noastre, acum o lună erau la nivelul întregii țări doar patru sau cinci organizații care aveau acest statut”, a spus Gabriela Achihăi. Amintim că subvențiile primite anul acesta de către „Betania” și FSC din partea Ministerului Muncii au reprezentat circa două, respectiv cinci procente din bugetul total al celor două organizații băcăuane. (Eduard CUCU)
FSC și Asociația „Betania” vor statut de organizații de utilitate publică
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.