Reprezentanții Alianței Federative a Sindicatelor Funcționarilor Publici Sed Lex și ai Guvernului au încheiat ieri, 12 iulie, un protocol cu privire la calendarul negocierilor pentru elaborarea Legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici. Protocolul pune capăt, cel puțin pentru o bucată de timp acțiunilor de protest ale sindicaliștilor funcționari publici, care încă de anul trecut – așa cum am arătat în mai multe articole dedicate acestor acțiuni – au avansat Executivului o listă de revendicări salariale. Protocolul a fost semnat de Mircea Nicu Toader, secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Jozsef Birtalan, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Cătălin Dănilă, secretar de stat în Ministerul Muncii și de Ioan Nicolescu, secretar general al Ministerului de Finanțe. Din partea sindicaliștilor, au semnat Vasile Marica, președintele Alianței Sed Lex, Dan Paraschiv, președintele Federației Sindicale a Statisticienilor din România, Constantin Buzoiu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Muncii și Protecției Sociale, Răzvan Bordeanu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrația Locală, și de David Șomlea, vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe.
În urma negocierilor desfășurate în noiembrie și decembrie 2005 între reprezentanții Guvernului și ai Alianței Sed Lex, s-a încheiat un protocol prin care s-a suspendat protestul organizațiilor sindicale, sub rezerva rezolvării punctelor convenite în respectivul protocol. Printre cele stabilite în protocol se prevedea că, pînă la sfîrșitul lunii iunie 2006, va fi elaborat proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici. Avînd în vedere că pentru elaborarea acestei legi se beneficiază de consultanța Băncii Mondiale, care însă nu și-a finalizat studiul referitor la conceptul și principiile sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, părțile semnatare ale protocolului au convenit să constituie o comisie mixtă de lucru care să acorde sprijin experților Băncii Mondiale. După elaborarea studiului de către bancă se va începe elaborarea legii, în colaborare cu organizațiile sindicale.
În condițiile date, sindicatele au precizat că nu este necesară declanșarea unor acțiuni suplimentare de protest pentru nerealizarea prevederilor protocolului din decembrie 2005 și, pînă la finalizarea Legii privind stabilirea unui sistem de salarizare unitara pentru functionarii publici, vor amîna orice acțiune de protest. (Petru DONE) elaborarea legii, în colaborare cu organizațiile sindicale.
În condițiile date, sindicatele au prec
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.