O delegație franceză se află în vizită în județul Bacău pînă la sfîrșitul acestei săptămîni, iar scopul este dezvoltarea unei relații între județul nostru și regiunea Limousin, prin stabilirea unui program comun de acțiuni referitoare la colaborarea în domeniul administrației publice. Din delegație fac parte vicepreședintele Consiliului Regional din Limousin, o consilieră care a fost deputat în Parlamentul francez, o reprezentantă a Departamentului de Relații Internaționale al Regiunii Limousin, precum și conducători din administrația localității Feytiat, care este înfrățită cu comuna Livezi. Partea română și cea franceză intenționează să facă un schimb de funcționari publici, românii urmînd să participe și la cursuri de formare și perfecționare profesională. Se urmărește colaborarea și în domeniul agricol, în special în sectorul creșterii animalelor, pentru care regiunea Limousin este renumită.
Ieri, francezii au fost la Universitatea de Stat și la Universitatea „George Bacovia”, au vizitat societatea „Agricola Internațional” și au ajuns și la Răcăciuni. Pînă vineri, delegația va merge pe Valea Trotușului și la Slănic Moldova, precum și la Livezi, unde vor vedea școala din Prăjoaia. Aici au fost investite peste trei miliarde de lei pentru construcția unui gard împrejmuitor și instalarea unui hidrofor, fondurile provenind de la administrația din Feytiat. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.