Furt de apă cu picătura

Administrator

Reprezentanții asociațiilor de proprietari își exprimă nemulțumirea vizavi de problemele pe care aceștia le întîlnesc zilnic în ceea ce privește consumul de apă potabilă. Aspectul cel mai contestat de către președinții asociațiilor îl reprezintă costurile pe care locatarii blocurilor trebuie să le suporte pentru apa neînregistrată la apometrele din apartamente. Mai exact, este vorba de diferența dintre cantitatea contorizată de ceasul de la branșament și totalul celei înregistrate de apometrele montate în apartamentele consumatorilor. Elena Lichi, administratorul Asociației de proprietari „Narcisa 57”, susține că se află în situația deloc plăcută de a împărți costurile pentru diferențele de apă la toți consumatorii, fapt care îi nemulțumește pe proprietari. „O cauză pentru pierderile de apă ar putea fi chiar apometrele. La nivelul apartamentelor din asociație au fost montate apometre cu certificat de bună calitate, dar care nu contorizează debitul de apă la presiune foarte scăzută. Dacă dau drumul la robinet și cade apă picătură cu picătură, apometrul nu înregistrează”, a declarat Lichi. Directorul Regiei Autonome de Gospodărire Comunală Bacău(RAGC), Adrian Craiovan, a precizat că de cele mai multe ori este vorba de clasa de precizie a apometrelor, în sensul că apometrii de clasă de precizie ridicată înregistrează chiar și o picătură de apă, pe cînd contorii de clase mai mici nu înregistrează decît în momentul în care la robinet apa curge cu un debit destul de mare. Ba mai mult, administratorii asociațiilor de proprietari/locatari, spun că poate fi vorba și de furturi de apă potabilă prin montarea contorilor în poziții în care înregistrarea consumurilor nu se face în mod real. (Ramona IONESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.