~3 min lectură • 1 comentariu

Gafe în Planul de Urbanism General al Bacăului. Consiliul Local le-a reparat în ședință extraordinară UPDATE

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: Proiectul de modificarea a PUG-ului a fost votat de consilierii locali.

Planul de Urbanism General (PUG) al Bacăului a fost actualizat în 2012, prin Hotărârea Consiliului Local, dar abia la finalul anului 2015 au fost reclamate „inadvertențe” majore.
Cl Bacau-00226
Una dintre acestea, despre care Ziarul de Bacău a scris, blochează modernizarea Pediatriei de la Spitalul Județean Bacău. Este vorba despre parcarea secției, care apare în PUG drept spațiu verde, fapt semnalat de Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean. „Acest PUG a fost făcut «cu picioarele», de 7 luni se discută, abia acum se însăilează o soluție, sper să o găsească, deoarece sunt și alte greșeli. PUG-ul a blocat și alte investiții în municipiul Bacău. Aștept eliberarea autorizației de construire, pentru a putea realiza modernizarea Pediatriei, până la sfârșitul acestui an”, a spus Benea, la ultima ședință CJ.

Executivul local a identificat mai multe probleme și, așa cum au anunțat atât primarul interimar Ilie Bîrzu, dar și conducerea PNL, partid care deține majoritatea în Consiliul Local, astăzi, în ședință extraordinară, inadvertențele din PUG vor fi reparate.

Lista „inadvertențelor” din PUG-ul Bacăului

  • strada Lucrețiu Pătrășcanu apare drept Mihail Kogălniceanu
  • strada George Coșbuc trece drept neasfaltată (fără „îmbrăcăminte definitivă”)
  • Școala Generală nr.9, de pe Cale amoldovei nr. 136, apare ca locuință individuală, nu la „instituții publice, servicii”
  • Centrul Școlar Educație Incluzivă, d epe strada Henri Coandă, nr.7, nu apare ca instituție publică, ci „zonă spații plantate, agrement și sport”
  • Direcția Sanitară Veterinară, de pe Bucovinei 21, trece ca zonă de locuințe, deși e instituție publică
  • sediul SNTGN Transgaz, de pe strada George Bacovia 63, apare în sonă de „locuințe colective”, deși ar fi trebuit trecută la „instituții publice, servicii”
  • sediul Fundației Sf.Ioan Bosco, de pe strada Tazlăului, e trecut în PUG drept „zobă unități industriale”
  • sediul Congregației Surorile Oblate Asumptioniste, de pe Oituz nr.2 apare ca „zona cu destinație specială”, în loc de „instituții publice, servicii”
  • benzinăria de pe Calea Mărășești 145 e trecută în PUG drept „zonă  spații plantate, agrement și sport”
  • spațiile comerciale de pe strada Aprodu Purice, nr.19, apar ca „zonă spații plantate, agrement și sport”, în loc de „zonă de instituții publice servicii.”

Planul Urbanistic General al Bacăului ce a fost aprobat în 2012 și acum va fi reparat a fost realizat de firma ieșeană Arcadis TGH SRL. La vremea respectivă, dezbaterile publice au lipsit, discuțiile fiind grevate de luptele politice locale și presiunile puternice pe care uniii oameni de afaceri le-au făcut pentru a schimba destinația unor zone, din industriale, în rezidențiale.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bogdan
    20 aprilie 2016, 09:48
    0

    In PUG Primaria nu era trecuta ca puscarie?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.