Gazul se scumpește din 2008

Administrator

Trecerea la sistemul de tarifare a gazelor în unități de energie va determina o scumpire a gazelor naturale începînd cu 1 ianuarie 2008, au anunțat reprezentanții Autorității de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale. Potrivit acestora, investițiile operatorilor de distribuție a gazelor naturale pentru achiziționarea aparaturii necesare măsurării consumului de gaze naturale în kilowați pe oră vor fi recunoscute de ANRGN și vor determina o scumpire a gazelor de la începutul anului viitor. „Momentan nu știm la ce procent se va ridica această scumpire și oricum urmează să fie stabilit și dat publicității de Autoritatea de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale”, ne-a declarat Corneliu Zaiț, purtătorul de cuvînt al E.ON Gaz. Conform dispozițiilor ANRGN, sistemul de facturare a gazelor va fi modificat începînd cu acest an. Schimbarea constă în trecerea la facturarea în funcție de puterea calorifică a gazelor naturale, facturarea urmînd să fie făcută în Kw/h. „Puterea calorifică sau, mai exact, cantitatea de căldură eliberată prin arderea completă a unei cantități specificate de gaz poate avea valori diferite în funcție de sursa gazelor naturale iar prețul va fi dat de puterea calorifică a gazului”, spune Corneliu Zaiț. Într-o primă fază, pentru familiarizarea cu acest nou sistem, factura la gazele naturale va cuprinde atît cantitatea de gaz consumată cît și, într-o rubrică separată, puterea calorifică a acesteia. Trecerea efectivă la facturarea unităților de energie se va face în luna septembrie 2007. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.