Gelu și familia sa

Mă întîlnesc cu Brîndușa. Brîndușa e fata mai mică a lui Gelu Roșu. Fată frumoasă și isteață. O întreb în ce clasă mai e. Rîde: „Aș vrea să mai fiu elevă de liceu… Sînt studentă în anul al doilea!…” Rămîn, oarecum, descumpănit. Parcă n-aș crede, dar știu că fata aceasta n-are chef de glume. Mai ales că, din cîte înțeleg imediat, vine de la „școală” și se grăbește la „serviciu”. „Cum, mergi și la facultate și ai și serviciu?” „Bineînțeles! Ce vi se pare ieșit din comun…?” „Păi tocmai asta, că mergi și la cursuri și mergi și la serviciu!” „Nu-i deloc ceva neobișnuit în ce ne privește. Și soră-mea mai mare, Adina, a făcut și școală și serviciu”. Da, îmi zic, uite niște copii buni. Muncesc pe două fronturi, cum s-ar zice. Și, imediat, o mai întreb – de data asta o întrebare de rutină, pe care o pun și Adinei, cînd o văd: „Tata unde-i? Tot la Bibliotecă?” Rîde din nou: „Da, tot la Bibliotecă!” Chestia cu Biblioteca o înțeleg numai eu și familia lui Gelu. Gelu e șofer, e taximetrist, iar locul unde poate fi găsit, atunci cînd nu-i în cursă, e în fața Bibliotecii județene. Asta nu înseamnă că Gelu nu intră și în această instituție. L-am găsit de cîteva ori pe holul Bibliotecii privind la expozițiile de carte organizate, aici, permanent. „Uite și cele două cărți ale dumneavoastră. Chiar că aș vrea să le citesc” – mi-a zis nu demult. Gelu Roșu e unul dintre prietenii mei mai tineri. Cu mulți ani în urmă chiar am scris un articol despre el. Era elev de liceu – băiat suplu, atletic, cu fața luminoasă, adolescentină – și, împreună cu alți vreo doi colegi, a plecat cu bicicleta, din Bacău, prin Oituz, Brașov, Valea Prahovei și, mai departe, pînă la Marea Neagră, unde a stat cîteva zile pe plajă după care, tot cu bicicleta, dar pe alt traseu, s-a întors acasă. Atunci am fost foarte impresionat de curajul acesta de a face sute de kilometri pe două roți deși, mai tîrziu, am aflat că sînt mulți oameni în lumea asta care au obținut performanțe și mai notabile cu bicicleta. Au trecut anii, Gelu a luat meseria de la „nea Gică” – tatăl lui, șef la Oficiul de Gospodărire a Apelor -, într-o vreme au lucrat acolo amîndoi, apoi Nea Gică a plecat așa, deodată, în Eternitate, lucru ce m-a întristat nespus și pe mine, căci îl cunoșteam și știam ce om deosebit era. Dar nu înainte de a juca la nunta unicului său fiu, Gelu găsindu-și o fată pe cinste, pe Nușa, asta pe la începutul anilor ’80. Și uite cum a trecut vremea…! Gelu și Nușa și-au întemeiat acea familie pe care Biserica noastră Ortodoxă o consideră ca fiind piatra de temelie a țării, li s-au născut cele două fete, Adina și Brîndușa și, nici nu știu cînd, uite că Adina a terminat Contabilitatea, cu „zece”, cum îmi spune, cu mîndrie, tatăl ei, iar acum Brîndușa e și ea studentă, urmînd exemplul surorei ei mai mari și, tot ca ea, învață și merge și la serviciu.
După cîteva zile, în fața Bibliotecii îl văd pe Gelu – între timp și-a luat o mașină Cielo, cu care face taximetria, profesie căreia îi dedică aproape tot timpul. Gelu poartă doliu după mama sa, „A plecat și mama, să se întîlnească cu tata”, mi-a repetat de cîteva ori neputînd să-și stăpînească lacrimile – și-i spun că m-am întîlnit cu fiică-sa cea mică și că m-am făcut de rîs întrebînd-o în ce clasă e. „Da, e studentă și ea, e în anul al doilea și e o studentă bună. Eu și Nușa sîntem mîndri de fetele noastre. Am vrut să învețe mai mult decît noi, fiecare părinte nu-și dorește altceva decît să-și vadă copiii ajungînd mai ceva, dar trebuie să și muncească. Banii nu prea ajung și, la urma-urmei, e tare bine să aibă salariul lor, să aibă banul lor. „Vine un cetățean și solicită o deplasare cu taxiul și Gelu pleacă imediat, că aceasta-i e meseria. Privesc la mașina albă cum se îndepărtează și sînt bucuros că soarta a făcut să-l cunosc pe acest bărbat încă de pe cînd era elev de liceu, care și-a croit viața pe principii nobile, pe muncă, pe cinste, pe demnitate. Nu, nu sînt cuvinte mari, deși par a fi mari; sînt pietrele de temelie pe care e zidită o familie exemplară… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!