Deranj mare, ieri, pe la ora 10.00, pe strada Vîntului din Bacău, în apropierea rîului Bistrița. Basculante de mare tonaj descarcă metodic resturi de beton, cărămidă și balastru. Vineți de frig, cu copiii lîngă ei, 25 de reprezentanți ai familiilor care coabitează în zonă, marea lor majoritate de origine rromă, îl tocau cu vorba pe reprezentantul firmei Conbac, Albuț Aurelian, șeful biroului de mecanizare. Gîlceava s-a pornit de la depozitarea în spațiul mărginaș cu singurul drum de acces din zonă a umpluturii tehnologice de construcții necesară la consolidarea podului de pe Bistrița. Arbitrată de agenții de poliție Valentin Degeratu și Ivu Adrian, de la Secția 2 Poliție, discuția se purta pe ton ridicat. Fiecare cetățean care se perinda pe drumeagul mocirlos se simțea dator să arunce invective și observații malițioase la adresa șefului de lucrare, încadrat de agenții de poliție. „Degeaba plătesc 1.200.000 de lei taxă de salubrizare pe an la Primărie, tot în mîl și mizerie trăiesc. âmi duc copiii în cîrcă pînă la asfalt, ca să nu-i dea afară de la școală că sînt murdari. De șase luni ne-ngroapă în gunoaie”, vociferează Mihai Botez, un locuitor al străzii. Legal, în zonă trăiesc 50 de familii, dar numărul celor aciuiați în case se ridică la 350 de familii. „Acest material de întărire provine din dărîmarea unor vechi hale. Odată dus la groapa de gunoi este pierdut definitiv. Nouă ne este foarte util și din această cauză am ales această măsură provizorie de depozitare. Uitați, am chemat și o volă să niveleze. Facem tot ce putem”, a declarat Aurelian Albuț.
La răspîndirea veștii despre venirea presei, numărul reclamanților crește, fiecare dintre cei implicați simțindu-se obligat să-și prezinte punctul de vedere. Susțin, pe rînd, aceeași poveste, dar cu variațiuni. „Am plătit toate taxele pentru mașină. Acum o rup pe drumul ăsta. E singurul de acces, pentru pietoni, și pentru autovehicule „, strigă supărat Aurel Pădure. Temperați de prezența polițiștilor, își dau coate, să se îndemne la vorbă. „Profită de originea noastră, pentru a arunca toată resposabilitatea pe umerii noștri”, adaugă Mariana Popescu. Iritarea crește odată cu apariția unui nou convoi de basculante. „într-o săptămînă, locul va fi ca-n palmă. Primăria știe că lucrăm în zonă, am ales această soluție de compromis pentru că nu putem traversa podul cu utilaje mai grele de 3,5 tone. Lucrăm cu utilaje de gabarit depășit, pentru a rezolva problema cantitativă a umpluturii tehnologice, necesară construcțiilor de la pod. Drumul de acces în zonă este și va rămîne liber, în cursul zilelor care urmează materialul depozitat va fi transferat cu mașini de mică capacitate pe frontul de lucru”, a explicat Corneliu Saftiuc, director al firmei constructoare. Explicațiile nu mulțumesc protestatarii, care aruncă înjurături la adresa celor care ar trebui să se ocupe de problemă. „Primăria știe de această depozitare temporară de materiale pentru consolidarea podului Șerbănești. Cetățenii care locuiesc aici sînt responsabili în mare măsură de mizeria din zonă. Cu toate că au la dispoziție pubele pentru resturile menajere, preferă să le împrăștie peste tot”, a menționat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei. După operațiile de nivelare și regrupare a molozului, spiritele au inceput să se calmeze. Au mai răsunat doar unele amenințări cu privire la reclamațiile făcute Gărzii de Mediu și Primăriei. (Adrian George AGAFIȚEI) doar unele amenințări cu privire la reclamațiile făcute Gărzii de Mediu și Primăriei. (Adrian George AGAFIȚEI) âťxť¨ťâť0gë+j>3!hjĎ
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.