„Facem prea puțin pentru ei”
Fiecare sfîrșit de august ne readuce în memorie evenimente cu rezonanță istorică în conștiința națională. Ne reîntîlnim cu eroii neamului, cei cărora le datorăm ceea ce sîntem și mai mult decît atît. Faptele lor de arme și spiritul de sacrificiu sînt veșnice, ca și memoria noastră. Cultul eroilor, iată o datorie de suflet pe care o regăsim și în consemnările acestei pagini. Considerați că noi, cei de astăzi, sîntem conectați la spiritul înaintașilor, ori ne amintim de ei doar la anumite comemorări?
Cristina Enache, 36 de ani, casnică: „Din păcate, doar cînd este un eveniment istoric. Știm că eroii noștri naționali nu merită asta, dar avem atît de multe griji zilnice încît nu mai avem cînd să ne mai gîndim și la ei”.
Ion Negurici, 52 de ani, administrator: „Sincer, chiar mă gîndesc la ei și nu numai atunci cînd este un eveniment istoric care să ne amintească de acele vremuri. În ultimul timp au cam fost uitați de români și nu e corect. Și-au pierdut viața pentru noi”.
Elena Brăileanu, 30 de ani, ingineră: „Recunosc că îmi amintesc de ei doar atunci cînd este un eveniment cu o rezonanță istorică. Sîntem prea preocupați de grijile cotidiene și sîntem prea stresați de tot ceea ce se întîmplă în jurul nostru și, de ce nu, ceea ce se întîmplă cu noi, ca să ne mai gîndim la eroii noștri naționali”.
Aurel Popescu, 68 de ani, pensionar: „Da, mă gîndesc, dar doar la cei care au fost cu adevărat eroi pentru neamul nostru. În nici un caz nu vreau să-mi amintesc de cei care ne-au condus în regimul comunist”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns