Gospodăriile băcăuanilor, amenințate de inundații

Administrator

Județul Bacău are nevoie de o sumă colosală, ca să scoată de sub efectul inundațiilor gospodăriile și obiectivele aflate în pericol să fie luate de ape. La inventarierea realizată anul trecut, după inundațiile din vară, specialiștii de la Direcția Apelor „Siret” Bacău au constatat că, în județ, sînt peste 3.500 de case situate în albia majoră a rîurilor. Asta înseamnă că, la primele ploi mai puternice, cum au fost cele din vara trecută, casele pot fi măturate de pe fața pămîntului de apele dezlănțuite. „Din estimările făcute reiese că, pentru a le socoate de sub efectul inundațiilor, sînt necesare circa zece miliarde de lei noi. Suma este foarte mare și nu cred că vom putea realiza investițiile de consolidare în tot județul foarte curînd”, opinează Ioan Maftei, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău. Că suma necesară este uriașă, o dovedește faptul că, anul trecut, Bacăul a primit, pentru realizarea lucrărilor de investiții, cea mai mare alocație din ultimii 15 ani, de 245 de miliarde de lei vechi. Considerînd că în următorii ani vor fi alocate aceleași fonduri, asta înseamnă că bani vor ajunge în Bacău în următorii 400 de ani. Cu condiția ca pe teritoriul județului să nu mai apară nici o construcție în zonele de risc. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.