Cel puțin cîteva sute de agenți economici care ar fi trebuit să fie verificați din punct de vedere financiar-contabil săptămîna trecută au motive să sară într-un picior de bucurie. Asta pentru că oamenii care ar fi trebuit să le verifice legalitatea, dar și realitatea actelor contabile și să vadă dacă patronii firmelor respective nu au fentat bugetul de stat, sînt în grevă de mai bine de o săptămînă. Comisarii Gărzii Financiare au intrat în grevă de pe 12 mai. De atunci tot așa o țin, amenințînd că nu vor începe lucrul pe perioadă nelimitată în condițiile în care ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu nu le aprobă statutul prin care sindicaliștii consideră că li se acoperă cele mai multe dintre solicitări. Conform unor rapoarte difuzate de Garda Financiară la finele anului trecut unui comisar îi revenea un număr de 14-15 agenți economici pe zi, la care se dădeau amenzi de aproximativ 100 de milioane de lei. în plus, comisarii colaborau și cu colegii de la alte instituții în privința lurărilor de evaziune fiscală, cam o dată la două zile. Volumul de muncă imens pentru comisarii gărzii constituie și unul dintre motivele grevei, întrucît aceștia lucrau ore suplimentare care nu
le-au fost plătite de ani de zile. Este suficient să raportăm numărul comisarilor care fac teren, adică vreo 19, cu numărul agenților economici care depun bilanț contabil, în jur de 16.000. Adică, acestea sînt firmele la care cei 19 comisari trebuie să facă verificări. Ideea avensată de unul dintre oficialii bucureșteni cum că rolul acestora ar putea fi suplinit de inspectorii de la fisc a fost spulberată de directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău. „Există un Serviciu de Investigații fiscale, care nu are șef. Sînt șapte posturi, din care sînt ocupate doar cinci. Dar, dat fiind faptul că acolo lucrează în majoritate femei, unde una face cît trei, ce putem spune?”, ne-a întrebat, amar, Mircea Muntean, directorul DGFP. El ne-a mai spus că nici vorbă ca atribuțiile inspectorilor să se suprapună peste cele ale comisarilor gărzii, întrucît subordonații săi au doar competențe în privința controalelor încrucișate efectuate în colaborare cu colegii din celelalte județe sau fac verificări pe anumite teme cerute de minister. Comisarii Gărzii Financiare sînt nemultumiți din cauza dotărilor necorespunzatoare și a faptului că nu se plătesc orele suplimentare. Ei s-au tot plîns de-a lungul anilor de lipsa mașinilor de serviciu și de vechimea parcului, de lipsa benzinei cu care își fac deplasările în teritoriu, de logistică, dar și de volumul uriaș de muncă raportat la numărul aproape insignifiant al lucrătorilor din sistem. Pînă și asistența juridică este asigurată de unul dintre comisarii cu pregătire în domeniu, pentru că pe statul de funcții nu este prevăzut și un post de consilier juridic sau de jurist. De asemenea, sindicaliștii mai cer și asigurarea protecției în timpul desfășurării actului profesional. (Mirela ROMANEȚ)fac deplasările în teritoriu, de logistică, dar și de volumul uriaș de muncă raportat la numărul aproape insigni
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.