Reprezentativa antrenată de Eliodor Voica este departe de lumea bună a handbalului internațional. A arătat asta în meciul oficial cu Slovenia, în care doar în primele zece minute a jucat de la egal la egal cu valoroasa sa adversară. După ce s-au informat despre schemele românilor în atac și potențialul lor în apărare, slovenii au dat bice cât au putut, marcând pe bandă rulantă. De pe extreme, din centru, pătrunzând ca-n brânză printre interii noștri, pe contraatacuri purtate cu ochii închiși ex-iugoslavii erau de neoprit. De partea cealaltă, România s-a descurcat terbibil de greu în ofensivă, fiind permanent sub amenințare de pasiv. Totuși, de la o diferență de 7 goluri în min. 48 (22-15), România s-a apropiat amenințător la doar 3, în cinci minute, o contribuție imporantă având-o golurile de la 9 m ale băcăuanului Ionuț Ramba. Atunci, România a ratat copilărește un atac și a primit gol ușor, după care firul recuperării s-a rupt. Slovenia s-a dus din nou la 7 goluri, avantaj pe care și l-a mărit chiar în ultimele minute.
În acest fel, România a pierdut șansa de a cuceri punctele de onoare în aceste preliminarii, pentru că este greu de crezut că în Islanda va reuși ceva. Mai rău, nu prea se întrevăd speranțe pentru tricolori de a redeveni măcar pe termen mediu ceea ce au fost timp de decenii, adică o echipă din prima linie a handbalului mondial. În această partidă, băcăuanii de la Știința Municipal Dedeman au marcat de 6 ori, prin Ramba (3), Rotaru (2) și Iancu (1), iar Grigoraș a scos două aruncări dintr-un total de 7 trimise spre poarta sa.
Victoria i-a folosit mult Sloveniei, deoarece, la Minsk, Belarus a învins Islanda cu 29-23 (16-10). Cu o victorie la Ljubljana duminică, Slovenia va îi va egala pe bieloruși la puncte și va însoți Islanda la TF. Au obținut calificarea, până acum, Spania, Muntenegru, Franța, Norvegia, Croația, Ungaria, Polonia, Suedia, Islanda și Danemarca, ultima în calitate de gazdă a TF din 2014. Își mai dispută locuri Portugalia și Macedonia (Gr. 1), Cehia și Germania (Gr. 2), Belarus și Slovenia (Gr. 6), Rusia, Serbia și Austria (Gr. 7).
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns