La finalul acestei săptămâni, Știința Municipal Dedeman Bacău va fi bifat al doilea său turneu din această vară. Vicecampioana României participă de vineri, 16 august, la a XXVIII-a ediție a Cupei Minaur, organizată de renumitul club cu același nume din Baia Mare. Băcăuanii vor pleca spre Maramureș joi, iar la întoarcere vor avea poate noul imn gata, după ce concursul pentru text și-a găsit un câștigător.
Turneu al ambițiilor
Minaur, fostă campioană națională și câștigătoare a Cupei EHF în 1988, a trecut printr-un ultim deceniu nefast, care a cuprins și retrogradarea din 2011. Pasiunea pentru handbal a băimărenilor a făcut însă ca echipa să renască și să promoveze în Liga Națională în primul rând prin forțe locale, acolo existânt mai multe centre puternice de copii și juniori. Cu siguranță, ambițiile lui Minaur sunt în creștere, lucru subliniat și de organizarea acestui turneu, la care mai participă Steaua (un alt nume mare al handbalului internațional, care a revenit în 2013 din purgatoriul diviziei secunde) și Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu.
Meciul principal al turneului, Minaur – Știința Municipal Dedeman Bacău a fost pus ultimul, duminică 18 august, de la ora 12.30. Până atunci, Știința va mai juca împortriva Stelei (vineri 16 august, la 16.30) și Pandurilor (sâmbătă 17 august, ora 16.30). Steaua vrea, de asemnea, să-și regăsească gloria pierdută, iar Pandurii a investit în echipa de handbal, după un sezon mai puțin reușit în LN. Trăgând linie, vor fi pentru Știința trei meciuri dificile, dar cu atât mai utile.
Reamintim, în week-end-ul precedent Știința a câștigat ediția a VIII-a a Cupei Municipiului Bacău, după 33-29 cu CSM Călărași, 39-27 cu Știința II și 23-22 cu Dinamo. La două săptămâni după Cupa Minaur, Băcăuanii vor participa la un turneu internațional la Novigrad (Croația), alături de Meshkov Brest, Maribor Branik și Dinamo Zagreb. Pe 7 septembrie, Știința va juca la București pentru cucerirea Supercupei României contra campioanei HCM Constanța.
„O emblemă națională, model de urmat”
Concursul pentru compunerea unui imn oficial al Științei a fost câstigat de Andreea Potroghiru, care și-a primit premiul în pauza meciului cu Dinamo, din Cupa Municipiului Bacău. Tânăra suporteră a Științei a primit ca premiu un echipament complet și o invitație valabilă la toate meciurile de acasă ale formației băcăuane din sezonul 2013-2014. Dintre versuri, le-am reținut pe cele care redau cel mai bine aspirațiile formației băcăuane – „O emblemă naținală, model de urmat / Știința, inimele noastre tu le-ai câștigat -, precum și refrenul – „Hai Știința, hai studenții, luptați pentru noi / La bine și la greu ne mândrim cu voi / Stăm cu fruntea sus în fața tuturor / Echipa de suflet a băcăuanilor”. A mai rămas ca versurile Andreei Potroghiru să fie puse pe o melodie până cel târziu la finala Supercupei din 7 septembrie.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns