George MARTIN
Pentru a treia oară în decurs de cîteva luni, conducerea Spitalului Onești a atacat din nou hotărîrea Consiliului Local Onești privind înființarea unei secții de hemodializă. La ședința de joi a legislativului local a fost prezentată o scrisoare din partea Spitalului Onești, semnată de managerul Mihai Andronic, de directorul medical Iuliu Ionaș și de consilierul juridic Vasilică Ciorăscu, în care se precizează că Hotărîrea Consiliului Local nr. 80/25.10.2007, pentru închirierea unui spațiu în vederea înființării centrului de dializă, este considerată nelegală. Scrisoarea de la Spital nu a mai fost lecturată de consilierul local Constantin Florian, președinte al PD Onești, așa cum s-a întîmplat la precedenta ședință, ci de secretarul municipiului, juristul Daniel Spînu.
Arme legislative
în esență, conducerea Spitalului Onești, susține că spațiul pentru hemodializă nu poate fi închiriat pentru că este destinat… stației de hemodializă. Deși pare hilar, în adresa de la Spital scrie, negru pe alb: „Pentru ca un spațiu să fie închiriat în primul rînd acesta trebuie să fie disponibil, mai exact să nu fie afectat unei activități. Spațiul aprobat a fi închiriat de Consiliul local, potrivit schiței anexă la Hotărîrea nr. 80/25.10.2007 este afectat stației de hemodializă cu 8 aparate, aprobată prin O.M.S. 660/2004 și serviciul financiar contabilitate”. în adresă se mai spune că s-ar crea o structură privată, „care se suprapune peste o structură deja aprobată prin O.M.S. 660/2004” și că dreptul de închiriere a spațiului îl are Spitalul, nu Consiliul Local.
Din scrisoare reiese că ar fi vorba de două centre de hemodializă, unul aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății (OMS 660/2004), și altul pe care încearcă să îl înființeze acum municipalitatea oneșteană, dar în realitate nu există nici unul; singurul care urmează să funcționeze este cel pe care dorește să îl înființeze Consiliul Local Onești, avînd la bază tocmai OMS 660/2004. Secretarul Daniel Spînu a apreciat că „adresa Spitalului este total nefondată și departe de realitățile juridice din Romînia, iar domnii de la Spital sînt într-o confuzie totală față de regimul juridic al spațiilor din domeniul public al municipiului”.
„Gică-Contra”
Pe de altă parte, primarul Emil Lemnaru și consilierii locali au apreciat că managerul Spitalului Onești, Mihai Andronic, este „un Gică-Contra”, care încearcă din răsputeri să stopeze înființarea secției de hemodializă, în defavoarea celor 40 de pacienți a căror viață atîrnă de un fir de păr. „Conducerea Spitalului se împotrivește înființării centrului de dializă”, a spus primarul Emil Lemnaru. „E inadmisibil felul în care conducerea Spitalului ne tratează pe noi, Consiliul Local, adică la mișto sau în bătaie de joc – a spus și consilierul Ioan Tofan. Ce se întîmplă acolo, la Spital, e împotriva comunității locale. Prin aceste contre suferă niște oameni nevinovați”.
„Se pune cineva contra și am văzut cine e; este vorba de rea-credință din partea conducerii Spitalului”, a apreciat și consilierul Neculai Grigoraș. Licitația pentru închirierea spațiului necesar centrului de dializă a fost programată pentru data de 10 decembrie.
Helvetica-R marul Lemnaru acuză conducerea spitalului că se împotrivește înființării secției de hemodializă
Hemodializ
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.