Un tânăr pus pe furat a fost prins în flagrant pe când căuta bani și bunuri de valoare în casa unei femei. Hoțul a scăpat cu fuga, însă a fost prins ulterior de polițiști.
Ramona IONESCU
O femeie din comuna băcăuană Letea Veche a dat nas în nas cu hoțul care îi cotrobăia prin casă. Speriat, hoțul a luat-o la fugă, sărind fereastra pe care o lăsase deschisă atunci când a intrat în casă. Proprietara nu s-a pierdut cu firea și a sunat imediat la poliție, reclamând faptul că un hoț i-a spart casa. Un echipaj de la Secția 1 Poliție Rurală Bacău a răspuns sesizării făcute de Georgeta B., în vârstă de 60 ani, din comuna Letea Veche.
„Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bunurile din camera femeii fuseseră răvășite, iar în urma prelevării de probe, l-au depistat pe autor în persoana lui Bogdănel O., 20 de ani, din aceeași localitate”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Polițiștii au extins cercetările și au stabilit că Bogdănel O. este autorul unui alt furt comis în locuința Valentinei M., din comuna Letea Veche, de unde a plecat cu mai multe bunuri. Făptașul este cercetat în prezent într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și tentativă la furt calificat.
Lasă un răspuns