Iarna a dat peste cap transportul de călători în tot județul

Redacția Ziarul de Bacău

• unele curse de la Transport Bistrița au ajuns cu întîrziere la Autogară • deși polițiștii au făcut filtre pentru a-i atenționa pe șoferi, au apărut blocaje în care au fost implicate zeci de mașini • deși șoferii s-au plîns de starea proastă a unor șosele, drumarii susțin contrariul

Răgazul de care au beneficiat drumarii băcăuani nu a ținut decît două zile, reapariția ninsorii dîndu-le iar de furcă. Din fericire pentru aceștia, a lipsit viscolul, ceea ce a făcut ca, aseară, să se poată circula, deși cu greu, pe toate drumurile din județ. „Nu avem, cu o singură excepție, probleme deosebite. Excepția este dată de drumul dintre Buhuși și Runc, care se înzăpezește la cea mai mică ninsoare. Nu cred că situația se va schimba foarte mult în timpul nopții, pentru că, din fercire, nu viscolește”, ne-a declarat, aseară, inginerul Ștefan Moraru, ofițer de serviciu la „Drumuri Județene”. El a mai spus că ieri, la ora 18.00, pe teren erau zece autobasculante cu lamă și răspînditor de material antiderapant, nouă tractoare cu gredere semipurtate și două autogredere. Colegii acestora de la „Drumuri Naționale” au acționat, ieri, cu 11 mașini cu lamă și răspînditor de material antiderapant, patru unimoburi și două tractoare cu gredere semipurtate, „arsenal” ce a făcut ca pe toate drumurile naționale să se circule fără probleme. Mai mult, drumarii au apelat la ajutorul polițiștilor, care au organizat filtre la ieșirea din Bacău spre Onești, Moinești și Vaslui, dar și în zona Oituz – Poiana Sărată. Cu toate acestea, intrarea în Onești a fost blocată, în zona podului peste Trotuș, aproape două ore de două TIR-uri care nu au reușit să urce pe pod. De aici, nervi, timp pierdut și sudalme pentru șoferii celor circa o sută de mașini blocate în trafic.

Probleme mari pentru autobuzele firmei Transport Bistrița

Suprinzător, dată fiind starea acceptabilă a drumurilor, cursele care au plecat, ieri dimineață, din Autogară înspre Răcătău, Pîncești , Satu Nou – Lipova și Bîrlad, ruta prin Stănișești – Podu Turcului, au avut mari probleme. „Cursa de Satu Nou a rămas blocată, la întoarcere, la Valea Caselor, în timp ce cursa de Bîrlad a ajuns doar pînă la Podu Turcului. Cursa plecată dimineață la Răcătău trebuia să se întoarcă de jumătate de oră, dar încă nu a apărut. La rîndul ei, cursa de Pîncești a plecat, dar nu știm cînd se va întoarce. Din cîte am înțeles, sînt foarte mari probleme pe Răchițea”, ne-a declarat ieri, în jurul orei 10.00, Mihai Savin, directorul adjunct al societății Transport Bistrița. Cursa de la Răcătău a ajuns, pînă la urmă, în Autogară în jurul orei 10.30, cu o întîrziere de aproape o oră. „Se circulă infernal pe Răchițea. La intrarea în pădure, a trebuit să dau oamenii jos ca să pot urca panta. Cursa de Pîncești a rămas blocată la mijlocul pădurii, pentru că nu poate urca”, ne-a declarat Iordache Andone, șoferul cursei care tocmai venise de la Răcătău.

De partea cealaltă, inginerul Ștefan Moraru, ofițerul de serviciu de la „Drumuri Județene” a infirmat total varianta celor de la Autogară. „Nu este adevărat că nu am intervenit pe Răchițea. Chiar acum am vorbit cu omul care este acolo și acesta mi-a confirmat că se poate circula. În plus, cei de la Autogară m-au mințit spunîndu-mi că autobuzul e în șanț. În realitate, acesta este pe carosabil, dar cred că șoferului îi este frică să meargă mai departe, pentru că, probabil, nu are cauciuri bune. Acesta nu a vrut să meargă nici după mașinile noastre”, a susținut inginerul Moraru. Un punct de vedere destul de credibil, în condițiile în care autobuzele programate să plece în aceleași direcții în jurul orei 16.00 au reușit să treacă prin pădure. (Eduard CUCU)

Zăpada i-a blocat pe petroliștii moineșteni mai multe schimburi

Zăpada abundentă căzută în zona Moinești încă din cursul nopții de

duminică spre luni a creat numeroase dificultăți în privința

transportului auto. Transportul petroliștilor care fac naveta la

punctele de lucru ale SNP Petrom, în perimetrele Geamăna Sud și

Geamăna Vest, a avut de suferit. Autoduzele au fost tractate pînă la

sonde. Acolo unde nu s-au putut efectua schimburile de muncitori,

celor rămași la muncă li s-au trimis alimente.

Probleme majore au fost și la Autogara Moinești. Cele mai mari

întîrzieri, de aproape o oră, au fost consemnate între Moinești –

Poduri – Bucșești. Un caz mai deosebit s-a înregistrat pe traseul

Moinești – Cucuieți, unde, pe distanța Cucuieți – Solonț, aproximativ

50 de elevi nu au putut ajunge la școală, iar cîteva zeci de salariați

la locurile de muncă. Motivul: dezinteresul administrației publice din

comuna Solonț de a face practicabil accesul spre satul Cucuieți.

În Moinești, în cursul zilei de ieri au fost mobilizate pentru

deszăpezire 138 persoane. „Cu toate apelurile noastre, unii cetățeni

de pe străzile Ion Creangă, Libertății, Zorilor și Tudor Vladimirescu

ne-au creat probleme prin parcarea autoturismelor pe respectivele

artere de circulație. Cu ajutorul Biroului Poliției Rutiere locale și al

gardienilor publici am reușit să rezolvăm această problemă”, a

afirmat viceprimarul Toader Frățilă.

În Comănești, ieri se acționa la deszăpezire cu trei utilaje și

aproximativ 50 de salariați ai primăriei. Prioritatea era calea de

acces dintre Comănești și gara din Asău, acolo unde cei de la

Drumuri Naționale nu-și făcuseră prezența nici ieri. (Mihai VIERIU)

pe raster

Ne așteaptă o săptămînă de iarnă adevărată

Vremea se va răci accentuat, din 21 ianuarie, astfel că în a doua

parte a săptămînii va deveni geroasă, mai ales noaptea și dimineața

în cea mai mare parte a teritoriului. În intervalul 21 – 23 ianuarie,

probabilitatea producerii fenomenului de viscol va fi mare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.