Patronii de societăți cu profil alimentar din județ ignoră cu desăvîrșire regulile elementare de igienă. Deși legea îi obligă să își trimită salariații la cursuri, unde se învață tot ceea ce ține de igiena în unitate, prea puțini dintre ei se conformează. „Controalele Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Direcției de Sănătate Publică au scos la iveală nereguli majore în privința regulilor de igienă, cauzate în principal de necunoașterea acestora. Zilnic, inspectorii noștri aplică amenzi pe acest motiv”, ne-a declarat medicul Marin Buștuc, director adjunct la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău.
Dezinteresul firmelor de la care ne procurăm mîncarea ne amenință grav sănătatea. Cei mai mulți angajați în unități alimentare nu știu cum să manipuleze marfa, să folosească mănușile atunci cînd servesc clienții, să nu pună mîna pe mîncare dacă a încasat banii cu ea, cum se transportă produsele alimentare, în ce condiții se păstrează sau ce boli pot transmite alimentele păstrate necorespunzător. După ultimele controale, cinci magazine din județ au fost amendate cu 30 de milioane de lei pentru că salariații nu aveau efectuat controlul medical periodic. Alte opt unități alimentare au fost închise temporar pe motiv că nu aveau materiale de curățenie și dezinfecție, nu urmăreau graficele de temperatură de la lăzile unde depozitau marfa, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, expunerea în vitrine de produse cu termen de valabilitate expirat și lipsa cursurilor de igienă.
în județul nostru sînt două firme care pot organiza cursuri de instruire. După efectuarea cursului, organizatorii aduc la DSP Bacău catalogul participanților, iar aici cursanții vor da un test grilă elaborat de Ministerul Sănătății. La absolvire vor primi diplome. Reamintim că patronii care nu-și trimit salariații la instruiri riscă sancțiuni între cinci și 20 de milioane de lei. Aceștia se plîng însă că ei nu își pot permite să trimită mereu salariații la cursuri, mai ales că se confruntă cu o fluctuație de personal. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.