Consilierul Local Independent Ilie Bîrzu și-a prezentat ieri raportul de activitate pe anul trecut. Pe lîngă realizări, nu a uitat să treacă nerealizările, precum și obiectivele fixate pe acest an. Alesul local a vorbit despre interpelările pe care le-a avut într-un an, de întîlnirile cu cetățenii, de audiențele oferite, de dezbaterile publice la care a participat și de proiectele inițiate. „âmi pare rău că ideea de preluare a hidrocentralei Bacău pentru a crea un complex energetic împreună cu CET-ul a rămas fără să se concretizeze într-un proiect. Nu am reușit să îmi fac datoria pe de-antregul față de băcăuani și vreau să cred că și ceilalți colegi ai mei din Consiliul Local au capacitatea să recunoască lucru”, a declarat Ilie Bîrzu. Pentru acest an alesul independent și-a propus să participe la continuarea investițiilor în sistemul educațional, urgentarea construcțiilor de noi grădinițe, va susține proiectul prin care școlile din municipiul Bacău să aibă tablă ecologică, deoarece creta dăunează sănătății, continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii din oraș, majorarea tichetelor pentru pensionari de la 300.000 la 500.000 de lei vechi, finalizarea investițiilor la RAGC, CET și să se facă un centru episcopal la Bacău. „Mai am în intenție un proiect de planificare strategică a municipiului Bacău, pe termen mediu, pînă în 2015-2020. Acest proiect trebuie să fie făcut de specialiști, care să aibă la bază o analiză științifică”, a mai spus Ilie Bîrzu. La final, alesul local a mai spus că se gîndește la o nouă candidatură la Consiliul Local Bacău, probabil ca idependent, dar înainte de a lua o decize, își va face o autoevaluare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.