Ilustrul anonimat

Toponimia de Buhuși – orașul de pe țărmul estic al Bistriței, despre care se spunea pînă nu de mult că nu fabrica este a lui, ci el este al fabricii – se datorează lui Toader Buhuș, boier întemeietor al tîrgului. Familia Buhușenilor a fost una dintre cele mai vechi, mai bogate și mai influente familii moldovenești, care descinde din Stravici – o familie feudală din secolul al XV-lea, foarte vestită. Datorită unei administrări riguroase a avuției, precum și printr-o slujire cinstită și devotată față de domnitorii vremii, Buhușeștii au primit numeroase danii din partea lor, a domnitorilor, sporindu-și astfel averile. La acestea s-au adăugat și cîștigurile provenite din cumpărarea de ocini și asimilarea obștilor țărănești din vecinătăți. Mai întîi Alexandru cel Bun, apoi doamna Ecaterina Dabija au făcut astfel de danii lui pan Nasteac și fiului său – boierul Bogos, care erau înaintași ai familiei Buhuș. Mai tîrziu, stăpînind teritoriile pe care domnul Ștefan cel Mare a purtat lupte aprige cu Petru Aron – pretendent la tron -, familia Buhușenilor s-a bucurat de privilegiile domnitorului, sub a cărui domnie și-a întărit domeniul – este vorba de teritoriile cunoscute sub denumirea de Orbic și care astăzi sînt cuprinse în spațiul teritorial al orașului Buhuși.
La 1617, 1619 și 1623 domeniilor familiei Buhușeștilor li s-au adăugat numeroase sate și ocini, ceea ce a prilejuit boierului Toader Buhuș înființarea Tîrgului Buhuș care, trecînd prin multe schimbări administrative și teritoriale, în cursul vremii, a devenit ceea ce este acum: orașul Buhuși. Odată cu aceasta, familia Buhușeștilor a urcat treptat spre importante slujbe în stat, chiar cei dintîi membri ai acestei familii făcînd parte din Divanul Domnesc și ocupînd funcții înalte, cum ar fi cele de hatman, mare spătar, mare logofăt; la un moment dat infiltrîndu-se prin alianțe în chiar familiile domnitorilor țării și devenind, prin secolul al XV-lea, dar mai ales al XVII-lea, o familie cu adevărat sus-pusă între familiile Moldovei.
Principele Mihail Apaffy ori domnitorii Dimitrie Cantemir, Callimah sau Ioniță Sandu Sturza sînt printre cei care au numit pe boierii Buhușești în rîndurile celor egali în demnitate și cu dreptul de a accede la domnie. Prin aceasta s-a creat și consolidat funcția de tîrg a așezării Buhuș, iar locuitorii acestei așezări – care se îndeletniceau cu creșterea animalelor, cu agricultura și cu țesutul postavurilor pentru confecționat sumane, au condus la înflorirea comerțului, făcînd din Buhuș o așezare prosperă, cunoscută pînă departe – în străinătăți, de unde veneau neguțători cu și pentru mărfuri.
Așadar, Buhușiul – orașul cuprins de codri bătrîni de fagi și de stejari pe fruntea de piatră și cu talpa-i de humă povîrnită prin sălcii și salcîmi, în vadul Bistriței, datorează ființa sa celor care l-au întemeiat: familia Buhușenilor. însă nimeni, aproape nimeni nu a auzit vreodată de Toader Buhuș sau despre soția acestuia – doamna Anica, ori despre altcineva care descinde din această familie. Buhușiul – așa cum nedreptățește pe primul glacialog român în Groenlanda – Constantin Dumbravă, ca și pe mulți alți fii ai localității, nu s-a gîndit niciodată să atribuie unei fundături de drum, unei școli, unui cotlon de școală, unei săli de claă, măcar, în care se predă copiilor istoria – numele întemeietorului său! Cum ar face-o dacă edililor le vin la îndemînă denumiri de felul: „Avântului”, „Trotuș”, „Siretului” și alte asemenea – denumiri de străzi care nu semnifică absolut nimic pentru această localitate. Iar Asociația Culturală „Renașterea Buhușeană” – care are în programul său anual diverse activități culturale, artistice și sportive, scapă aceasta din vedere, ceea ce este foarte regretabil. Dar și de neînțeles.
Casa veche – reședință a Buhușeștilor, este acum muzeu de istorie și se află camuflată în incinta grădinii zoologice. Vizitatorii acestei grădini o ocolesc, preferînd delectarea cu giumbușlucurile animalelor captive, sau cu exponatele mute și nemișcate: suveici, oale vechi, documente, panouri documentare despre o fabrică de postav inexistentă, trecută și ea pe linie moartă de reconversia ultimilor ani. Puține exponate vorbesc despre Buhușești. Nimeni nu vizitează muzeul; mulți, aproape toată lumea, nu au habar cîtă istorie se închide înlăuntrul unei case care în loc să poarte numele de „casă memorială a familiei Buhușeștilor”, se numește Muzeul de Istorie Buhuși. Un muzeu, de fapt, al postăvăritului, de la începuturi, dar îndeosebi în „epoca de aur”. Acest așa-zis muzeu e mai tot timpul închis. O femeie de serviciu, somnolentă și plictisită, privește și ea, împietrită ca și exponatele muzeului, în gol. Arar, mătură frunzele răvășite pe alei, ori aruncă nămeții din fața ușii. Nu e nici un ghid, nu e publicitate, nu e muzeograf, nu e nimeni?! Și, cum e de așteptat, cu așa activitate, așa „vizitatori”…; adică, nimeni!
Peste tot, însă, jur-împrejur, oricine își cunoaște istoria, aude tropotul copitelor armăsarilor ce sforăie sălbatec pe aleile grădinii, înhămați la calești luxoase și vede, în razele soarelui dintre rămurișul teilor, domnițele și domnii Buhușești, cei care au ctitorit un tîrg și l-au lăsat cu cinste urmașilor de astăzi care pe ei, întemeietorii, i-au hărăzit uitării și nerecunoștinței. Aceasta vine din vremuri nu tocmai îndepărtate, pe cînd boierii erau considerați ciuma neamului românesc!… (Aurel V. ZGHERAN)și. Odată cu aceasta, fa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!