Imagini de epocă

Minunea… lecuitoare

* Nicolae Iorga la Slănic – „Sinaia Moldovei”

în peregrinările sale pe meleagurile băcăuane, din anul 1914, istoricul a ajuns și la Slănic Moldova. Iată ce scria acesta despre vestitele băi: „La pas” pe „un drum bolovănos, năruit și strîmb, cu poduri de lemn șubrede”, savantul Nicolae Iorga se îndrepta spre Slănic, căruia i se mai spunea, pe drept cuvînt, și „Sinaia Moldovei”. De la „hanul Cerdacului înainte același drum, cu apa Slănicului, când în dreapta, când în stânga, prinsă uneori în lungi jgheaburi de lemn negru, alteori întrebuințată pentru spălatul rufelor, pe care frumoase țărance le bat din răsputeri cu maiul, ori împară cu năvoade pe care le ridică și le afundă tot femei de acestea fără odihnă”. Pe lîngă el „căruțele trec în fugă”. Zărește case „mai îngrijite decât cele obișnuite ale țăranilor din aceste părți”. Apoi „un sergent de artilerie și o doamnă cu umbrelă răsărind din vale arată apropierea Slănicului cu lume orășănească felurită, care se curarisește cu plimbări ca și cu ape, și mai mult chiar decât ele”. Și mai scrie ilustrul oaspete: „în curând vederea se deschide”, apărînd „munți, înveșmântați de la poale până la creștet în catifeaua adâncă a vechilor păduri”. Este impresionat de „marile oteluri”: Racoviță, cel mai întins, Pufu, Corbu, mai sus către pădure, Cazinoul regal, mai elegant decât îngrijit, vilele cam rare se află parte pe coastele înălțimilor, parte în vale și parte în podul chior”. Această „pădure este străbătută de cărări, împodobită cu bănci, cu piețe de tennis și luminată; ea adăpostește un Bazar unde se vând lucruri de la ocnă, sculpturi de ale meșterilor italieni, cărți, ziare și fotografii”. Din impresiile oaspetelui deducem că Slănicul e o așezare animată, chiar dacă „cu pasul încet al bolnavilor și oamenilor fără lucru, oaspeții trec, singuratici sau în grupe; jocurile se înfierbântă, convorbirile se înoadă, se dezleagă, plutesc în toate colțurile”. Apoi, mai sînt „concertele, reprezentațiile de teatru și balurile”. Dar Slănicul nu este numai o „Sinaie a Moldovei”, ci „un fel de minune lecuitoare, împăcătoare, întăritoare și fermecătoare a întunecatului codru de brazi, al cărui zâmbet e această minunată poiană”.
…De la Slănic vom mai călători, alături de savant, spre Comănești și Moinești. (Selecție și prezentare de Eugen ȘENDREA)atului codru de brazi, al cărui zâmbet e această minunată poiană”.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!