In Sala de sedinte a Primariei Moinesti, joi, 12 martie, a demarat campania de informare si constientizare a populatiei cu privire la implementarea proiectului de gestionare selectiva a deseurilor la nivelul orasului si comunelor invecinate. Proiectul are ca obiectiv principal cresterea gradului de colectare selectiva a deseurilor, reducerea volumului de deseuri depozitate si a impactului depozitelor de deseuri asupra mediului. „Rezultatele obtinute prin acest proiect s-au materializat in amenajarea a 139 de paltforme de colectare a deseurilor (90 in mediul urban si 49 in mediul rural), achizitionarea a 417 eurocontainere si a trei vehicule pentru transportul deseurilor”, a declarat Viorel Ilie, primarul orasului Moinesti. Valoarea proiectului este de 1.207.000 euro, din care 604.000 euro reprezinta finantare europeana, iar restul de 603.000 euro este contributia Consiliului Local Moinesti.
Lasă un răspuns