• în așteptarea rectificării bugetare, Casa de Asigurări a reușit să mai smulgă de la București șapte miliarde de lei
Directorii spitalelor din județul Bacău au motiv de bucurie. Săptămîna viitoare ei vor mai primi niște bani la care nu sperau și care, pînă la rectificarea bugetară, i-ar putea ajuta la stingerea unor datorii mai mici, dar mai presante. În urma unor insistențe făcute la Casa Națională (CN) de reprezentanții locali ai administrației publice și de conducerea Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS), sistemului spitalicesc din Bacău i-au fost repartizate suplimentar încă șapte miliarde de lei. „Banii au fost alocați cu destinație exclusivă pentru asistența spitalicească și reprezintă un mijloc de a detensiona situația, pînă la venirea rectificării. Pînă la primirea acestor bani, pentru spitale au mai rămas disponibile 66 de miliarde de lei, în timp ce datoria totală pe care aceste unități medicale a acumulat-o pînă acum se ridică la aproximativ 60 de miliarde de lei”, ne-a declarat Oana Chelaru, director CAS. Cele șapte miliarde de lei primite recent ca supliment de finanțare ridică valoarea bonusului de care spitalele băcăuane au beneficiat pe lîngă suma prevăzută în contract, la 27 de miliarde de lei. Suma de 20 de miliarde a fost repartizată de Casa Națională, județului Bacău, la finele lunii august. (Cezara DUȚĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.