Pompierii băcăuani au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă să stingă incendiul izbucnit la locuința lui Viorel Florea, din comuna Berești-Bistrița. Incendiul a fost anunțat la ora 14.30, iar mașinile pompierilor au ajuns acolo o jumătate de oră mai tîrziu. „Pentru localizarea incendiului au fost necesare doar două minute. Pentru stingerea focului au fost însă necesare patru ore de luptă cu flăcările care cuprinseseră acoperișul casei și anexele gospodărești”, ne-a declarat maiorul Volodia Tisescu, ofițerul de relații cu presa al Grupului de pompieri Bacău. Deși încendiul a izbucnit în cursul zilei, el a fost observat destul de tîrziu, cînd flăcările au cuprins tot acoperișul casei și a început să se extindă și la adăpostul de animale lipit de gospodăria omului. Focul a mistuit acoperișul casei, o bucătărie de vară, mobilierul din trei camere, aparatura electrocasnică, îmbrăcăminte, adăpostul de animale și două tone de fîn aflate în podul adăpostului. „Noi recomandăm întotdeauna ca furajele să nu fie ținute în podul adăposturilor de animale, dar oamenii nu respectă aceste sugestii și iată ce se poate întîmpla. Acum a rămas și fără furaje pentru animale”, ne-a mai spus Tisescu. Valoarea pagubelor este aproximată la 80 de milioane de lei și a celor salvate de la incendiu la 150 de milioane de lei. „Cauza incendiului a fost un coș de fum deteriorat”, a încheiat ofițerul de relații cu presa. Pentru stingerea incendiului pompierii au avut de luptat nu numai cu flăcările, ci și cu gerul de afară, care le-a îngreunat munca și așa dificilă din cauza suprafeței mari cuprinsă de flăcări. (M. ROMANEȚ)
Încă un băcăuan a rămas fără casă de sărbători
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.