Incendii pe bandă rulantă

Administrator

în ciuda vîntului deosebit de puternic din ultimele zile, majoritatea incendiilor care au izbucnit în județ nu s-au datorat focului deschis, lăsat nesupravegheat, ci coșurilor de fum înfundate. Așa s-a întîmplat la locuința lui Jenică Postelnicu, din Dofteana, unde flăcările au distrus mai bine de jumătate din acoperișul casei, și la Mihai Farțade, din comuna Nicolae Bălcescu, unde hornul casei s-a autoaprins și doar intervenția imediată a vecinilor a făcut ca focul să nu cuprindă toată casa. Cel mai violent incendiu a izbucnit însă la locuința lui Ulise Hasan, din Tîrgu Ocna, unde a ars acoperișul, bucătăria, holul, și obiecte de mobilier și uz casnic, în valoare totală de 20.000 de lei. O mobilizare mare de forțe a fost ieri și în zona Pieței Centrale din Bacău, unde pompierii militari au mobilizat două autospeciale și erau pregătite să intervină mașini ale Poliției și o ambulanță, după ce un fum gros a început să iasă pe ușa casei Mariei Biță. Bătrîna a reușit să iasă din locuință înainte să fie cuprinsă de fumul înecăcios, care a invadat încăperea deoarece coșul de fum era înfundat. Nu s-au înregistrat pagube materiale importante, însă mulți băcăuani aflați în Piața Centrală au fost cuprinși de panică la vederea fumului negru ce ieșea din casa de peste drum. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.