~4 min lectură 0 comentarii

Începe procesul de 1,9 milioane dolari al primăriței din Tamași. Veronica Donțu este acuzată că ar fi păgubit combinatul Amurco

Redacția Ziarul de Bacău

La Tribunalul Bacău, începe judecata pe fond a dosarului în care procurorii DNA Bacău o acuză pe Veronica Donțu, primarul comunei Tamași (județul Bacău) de abuz în seriviciu. Instanța a fost sesizată în primăvară, iar până acum s-au desfășurat procedurile din camera preliminară, după care judecătorii au constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și au dispus începerea judecăţii cauzei.

Veronica Donțu, foto Facebook

Pe 8 mai 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primăriței Veronica Donțu, din comuna Tamași, județul Bacău, și a lui Florin Tătaru, inspector superior în aceeași instituție.

Acuzațiile procurorilor

Procurorii îi acuză de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă agravată. Miza este un teren retrocedat, iar paguba calculată este de aproape 1,9 milioane de dolari.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în cursul anului 2009, Veronica Donțu, primarul comunei Tamași, și Florin Tătaru, profitând de calitățile lor de președinte, respectiv membru al comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, au încălcat dispozițiile legale ce reglementează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și au întocmit mai multe documente care au stat la baza emiterii unui titlu de proprietate pentru suprafața de 17,74 ha, suprafață care în fapt era proprietatea unei societăți comerciale (Amurco SRL – firmă pe care a funcționat o perioadă combinatul chimic din Bacău, societate aflată acum în lichidare judiciară).

Concret, în perioada 1991 – 2005, moștenitorii de drept ai unui teren au făcut nenumărate demersuri legale pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului respectiv, în acest sens fiind purtate mai multe discuții cu primarii localității, printre care și Veronica Donțu. Mai mult, acesteia din urmă i s-a transmis faptul că moștenitorii sunt dispuși să vândă terenul ce le-ar fi fost retrocedat în cazul în care inculpata va găsi un cumpărător.

„În primăvara anului 2009, inculpata Veronica Donțu le-a comunicat moștenitorilor că poate să le reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață de 17 ha teren (parte din 50 ha solicitate) pentru care a și găsit un cumpărător dispus să le ofere suma de 65.000 de lei, lucru cu care aceștia au fost de acord. În continuare, inculpații Donțu Veronica și Tătaru Florin, în calitățile lor de președinte, respectiv membru al comisiei locale, cu încălcarea dispozițiilor legale au întocmit mai multe documente care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra celor 17 ha teren”, arată procurorii DNA Bacău.

După eliberarea titlului de proprietate și întocmirea actelor cadastrale, a fost încheiat între moștenitori și oamenii de afaceri contractul de vânzare cumpărare având ca obiect terenul susmenționat, deși acesta aparținea în fapt Amurco SRL, prețul plătit fiind de 62.019 lei.

„Faptele descrise mai sus au fost săvârșite cu intenția de a satisface, prin încălcarea legislației privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, interesele unor oameni de afaceri care au dobândit în final terenul respectiv, pretabil exploatării de balast și amenajarea unei exploatații piscicole. În cauză, societatea comercială, proprietară în fapt a terenului, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.889.355 USD reprezentând valoarea investiției efectuate pe terenul în litigiu până în data de 10.02.2002”, se arată în comunicatul DNA Bacău.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

La fel ca la momentul trimiterii în judecată, Veronica Donțu nu a fost disponibilă pentru un punct de vedere referitor la acuzațiile DNA Bacău. Donțu este la al treilea mandat de primar, fiind aleasă pe listele PDL, după care, în 2012, a trecut la PSD.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.