Industria extractivă băcăuană a crescut cu 30%

Redacția Ziarul de Bacău

Direcția Județeană de Statistică Bacău a dat publicității ieri, 9 noiembrie, primul set de indicatori ai dezvoltării economico-soaiale a județului Bacău după primele trei trimestre ale acestui an. Datele statistice sînt prezentate în Buletinul Statistic lunar, o publicație care pune față în față atît indicatorii economico-sociali la nivel național, cît și pe cei la nivel județean. Astfel, sînt reliefați indicatorii care privesc dezvoltarea industriei și agriculturii, comerțului exterior și turismului, date cu privire la forța de muncă și protecția socială, precum și la investiții și construcții. Buletinul cuprinde un capitol aparte cu tebele statistice și comentarii la dezvoltarea economico-socială a județului Bacău. Numai în industria județului, principalele domenii – industria extractivă și industria prelucrătoare – au înregistrat creșteri de 30%, respectiv 8,8% față de aceeași perioadă a anului 2003 (nouă luni), iar creșterea generală a fost de 7,8 procente. în schimb, producția de enegie electrică și termică și de gaze naturale și apă a scăzut la 80,1% din cea a perioadei de trei trimestre din anul 2003. în zootehnie, efectivele de bovine, de porci și de oi au fost mai mari la sfîrșitul primelor nouă luni ale anului, comparativ cu lunile anterioare lunii septembrie. Astfel, s-au raportat statistic 112.205 vaci și boi, 123.291 de porci și 229.581 de oi și capre. Astăzi sau mîine, Direcția Județeană de Statistică va da publicității și rezultatele statistice aferente lunii septembrie cuprinse și analizate, cu amănunte, în publicația lunară „Infostat”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.