Producția industrială s-a majorat, în luna martie, în volum absolut și în condiții comparabile după numărul de zile lucrătoare, cu 31 la sută față de media anului 2002. Raportat la luna similară a anului trecut, acest indicator a fost mai mare cu 75,3 la sută, se arată într-o informare a Direcției Județene de Statistică (DJS) Bacău. Comparativ cu primul trimestru al anului 2002, în primele trei luni ale anului a avut loc o creștere accentuată a industriei prelucrătoare, cu 40,7 la sută și a industriei de bunuri energetice, cu 49,1 la sută. Pe principalele grupe industriale, producția a urcat cu 30,1 la sută la bunurile de folosință îndelungată și a înregistrat o ușoară reducere la producția din industria extractivă, cu 1,7 procente. (F. POPESCU)
Industria extractivă, în declin
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.