~2 min lectură 0 comentarii

Infecțiile respiratorii au făcut prima victimă: un băcăuan a murit din cauza pneumoniei

Cristina Maria Nichita
Foto arhivă

Autoritățile sanitare băcăuane au anunțat primul deces din cauza infecțiilor respiratorii. Mai exact, pneumonia este cea care a făcut prima victimă în județ.

„Decesul a survenit la un pacient în vârstă de 59 de ani, din mediul rural, care prezenta și alte comorbidități, precum insuficiența renală cronică și respiratorie”, a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău.

Alți 564 de băcăuani au fost diagnosticați cu pneumonie sau bronhopneumonie, iar 128 dintre ei au necesitat internare  în ultima săptămână pentru a primi tratament. Mai bine de jumătate dintre cei spitalizați sunt copii cu vârste între 0 și 14 ani.

Virozele respiratorii sunt și ele în creșetere. Statistica oficială arată un plus de 300 de noi cazuri față de săptămâna anterioară. „Pentru a evita apariția unei epidemii prin afecțiuni respiratorii, recomandăm populației să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, mai ales a persoanelor vârstnice, a celor cu afecțiuni cardiace și respiratorii”, spun reprezentanții Ministerului Sănătății în teritoriu.

La acest sfat se adaugă și rugămintea de a se prezenta la medicul de familie dacă apar simptome de boală, evitând automedicația.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.