• o fetiță născută oarbă a fost îngrijită de maici, iar după cîțiva ani, în urma unei operații despre care doctorii spuneau că nu va reuși, fetița a început să vadă • Irina cîntă în strană și îi uimește pe toți cei care vin la mănăstire
Un colțișor de rai la marginea lumii. O bisericuță de lemn, veche, de cîteva sute de ani, așezată pe coama unui deal, înconjurată de păduri. Cîteva case sărăcăcioase o împrejumuiesc asemeni unor credincioși fideli. O tăcere spulberată arareori de cîntecul păsărilor. Cînd este slujbă, o altă voce caldă se întrece cu frumusețea naturii. Este Irina, sau Irinuca, cum o alintă maicile de la Pogleț. Nu există slujbă la care fetița să nu cînte la strană. „Cînd a cîntat «Cuvine-se cu adevărat» a fost singura oară cînd am auzit pe cineva cu o voce așa de frumoasă. N-am mai auzit pe nimeni de atunci”, ne-a povestit stareța Luciana. Au trecut cinci ani de cînd Irina a început să cînte. Și nu doar atît. A început să vadă. Să vadă în primul rînd soarele oglindit în brățara unei femei. Apoi, lumea din jur. O minune care a crescut în intensitate odată cu trecerea timpului.
Povestea îngerașului de la Pogleț pare desprinsă dintr-un basm trist, în care bunătatea se coboară numai din cer, de la Bunul Dumnezeu, iar oamenii Îl susțin cu neputințele lor. „Irina este ceva deosebit. S-a născut odată cu această mănăstire, în anul 1996. Avea vreo două luni cînd a venit cu mama ei la biserică. Era un vînt puternic afară și praf, iar fetița avea fața neacoperită. Părintele Arsenie de la Berzunți a văzut-o și a certat-o pe mamă, apoi și-a scos batista și a acoperit fața fetiței. Pentru noi a fost un semn. După vreo doi ani, deși era oarbă, ne trezeam cu ea la ușa bisericii. Se tîra de la casa părintească, aflată lîngă mănăstire, și aducea mereu cîte un buchet de flori. «Dau un buchet de flori la maica stareță», le spunea oamenilor.
Avea o familie numeroasă. Erau nouă copiii. Ea se născuse oarbă și nu avea parte de prea multă îngrijire. Le era greu și lor. Pe atunci nici noi n-aveam ce să-i oferim. Dormeam în școala din sat, iar ziua lucram să reparăm biserica”, ne-a povestit maica stareță de la Pogleț. Ca în poveștile frumoase ale copilărie, într-o zi, o familie creștină a văzut-o pe micuța murdară, lîngă biserică, și i s-a făcut milă de ea. A dat niște bani maicilor și le-a rugat să aibă ele grijă de ea. „De atunci, nu i-am mai văzut pe acei oameni. Însă a fost suficient pentru noi să înțelegem că trebuie să ajutăm fetița cu tot ceea ce e necesar. Fără nici o modestie, n-am făcut mai nimic, pentru că întotdeauna s-au găsit oameni care să-i ofere Irinucăi tot ce-și dorește”, a spus maica Luciana.
Însă povestea micuței maici de la Pogleț nu s-a oprit aici. Fiind îngrijită de maici, trăind în preajma mănăstirii, ocrotită cu dragoste, albeața din privirea Irinei a început să-i dispară puțin cîte puțin. „La vreo trei ani, trebuia operată la Iași. Era primăvară. Însă nu avea voie să se îmbolnăvească. Din cauza unei infecții, nu știu cum a apărut, operația i-a fost amînată. Medicii de la Iași nu i-au dat nici o șansă de scăpare. «Să nu te întristezi maică. Dacă așa e voia lui Dumnezeu, așa o să fie», mi-a spus, fără ca eu să o fi întrebat ceva. Am rămas uimită. Am operat-o abia în toamnă, de Sfînta Parascheva. În chip minunat, operați a reușit. A început să vadă cu ochiul drept mai bine, și mai slab cu cel stîng. Oricum, vede de aproape, iar dioptriile la ochelari s-au micșorat. De la 18 a ajuns la 11”, ne-a spus maica Luciana.
Acum, Irinuca primește de la cei ce vin la mănăstire tot felul de dulciuri. Nu acceptă nimic pentru ea. Își dorește să ajungă stareță, iar toate darurile le dăruiește celor de acasă. „O să mă duc la frățiorii mei să le dau lor să mănînce”, le spune fetița tuturor. Are opt ani, iar de luni începe școala. A ajuns în clasa a II-a. Dacă veți ajunge vreodată la Pogleț, să ascultați slujbele religioase. Cu siguranță veți auzi și cîntul unui îngeraș cu chip de om. Este Irinuca, fetița oarbă care a început să vadă în preajma lui Dumnezeu și a iubirii. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns