Bazinul Olimpic din Bacău s-a umplut sâmbătă de mici înotători. Unii dintre ei erau de-o șchioapă și probabil că învățaseră de curând înotul, nu mult timp după ce deprinseseră mersul biped. Spectatorii din tribune au fost mulți și generoși, fiecare copil fiind aplaudat, indiferent de locul ocupat în cursă. Au fost aproximativ 200 de nume pe listele de start, ceea ce este onorant pentru CS Arena 2011 Bacău, Direcția Județeană de Sport (cea care s-a ocupat efectiv de organizare și a oferit premii) și, personal, pentru antrenorul Ovidiu Galeru – sufletul acestei competiții.
Inițiatoarea Cupei Arena este chiar directoarea clubului, Ramona Radu, care a declarat: „Cupa Arena are ca scop promovarea ideilor de competiție și performanță în rândul miciulo copii. În același timp, se dorește a fi un prilej de selecție și verificare a performanțelor pentru copiii de până la 10 ani, pentru care nu există un campionat național. Credem că absența unei astfel de competiții pentru copii sub 10 ani este una dintre lacunele strategiei naționale privind înotul de performanță. Totodată, Cupa Arena este și o soluție de verificare a sportivilor pentru cluburile care au grupe de 10 ani, dar din diverse motive nu au putut trimite copii la Campionatele Naționale de la Arad, desfășurate pe 15 și 16 iunie”.
Rezultatele detaliate ale competiției le vom prezenta în ziarul nostru de mâine. (Peter KELMANN)
Anca a zis
Care au fost premiile?Doar diplome si medalii?