• ieri, ei au refuzat oferta primăriei de a fi cooptați în cadrul programului de ocupare temporară a șomerilor în activități de interes comunitar • ei vor ca Primăria Buhuși să le achite 50% din datoria pe care instituția o are față de ei • primăria va solicita evacuarea lor
Cei 15 însoțitori ai persoanelor cu handicap de gradul I din Buhuși, care au intrat în greva foamei la începutul acestei săptămîni, au respins propunerea Primăriei de a-i cuprinde în programul de ocupare temporară a forței de muncă în activități de interes comunitar. Scandalul de la Buhuși a izbucnit pentru că asistenții persoanelor cu handicap nu și-au mai primit banii pe ultimele două luni, iar pînă în luna mai au primit doar avansuri de cîte 800.000 de lei pe lună.
Primăria Buhuși, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău și Consiliul Județean au hotărît ca asistenții personali ai celor 87 de persoane cu handicap de gradul I din Buhuși să fie cooptați în acest program, timp de un an de zile, pînă cînd se va reglementa situația banilor necesari pentru plata acestor persoane. Însoțitorii ar fi trebuit să lucreze ca îngrijitori la domiciliu și să primească un salariu minim brut pe economie, timp de un an de zile. Plățile ar fi fost făcute în procent de 70% de la bugetul fondului de șomaj, iar 30% ar fi revenit primăriei. „Aceasta a fost o soluție foarte bună, deoarece noi am fi găsit resursele financiare necesare achitării părții noastre de plată”, ne-a declarat Ionel Turcea, primarul orașului Buhuși. AJOFM Bacău ar fi trebuit să achite 1.250.000 de lei lunar pentru fiecare persoană, iar primăria ceva mai mult de un milion de lei, sumă în care intra și contribuția angajatului la bugetul asigurărilor sociale de stat.
În cursul zilei de joi, greviști au fost informați despre această soluție, urmînd ca ieri să dea verdictul. Spre surprinderea tuturor, cei 15 greviști ai foamei au refuzat. „Nu au acceptat în nici un fel propunerea noastră. Ei au spus că nu vor înceta greva pînă cînd nu vor primi 50% din datoria pe care o avem față de ei. I-am informat că mai mult de 800.000 de lei de persoană, un avans pentru luna iunie, nu le putem da. Lichidările au fost programate atunci cînd se va face rectificarea bugetară”, ne-a mai spus primarul Turcea. Datoria Primăriei Buhuși față de însoțitorii persoanelor cu handicap este de 7,5 milioane de lei pentru fiecare asistent personal.
În aceste condiții, greviștii au continuat să stea în fața primăriei, dar au refuzat să li se ia sînge petru stabilirea glicemiei. „Au fost chemați doctorul și specialiștii de la laborator pentru a le lua analize, dar pentru că refuză noi considerăm că nu mai fac greva foamei și că au mîncat. Astăzi (ieri, n.r.) am înaintat o plîngere penală împotriva pensionarului care îi instiga pe greviști și dacă nu vor pune capăt grevei vom solicita evacuarea lor”, a mai precizat Ionel Turcea. Rămîne de văzut cum se va rezolva acest impas, ținînd cont că fenomenul este același la majoritatea primăriilor din județ. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns