Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a lansat ieri dimineață, pe neașteptate, o serie de controale în domeniul confecții îmbrăcăminte și încălțăminte. „Campania desfășurată în toată țara în perioada 6-10 noiembrie urmărește respectarea de către angajatorii de profil a normelor privind sănătatea și securitatea muncii, condițiile de muncă și relațiile de serviciu, precum și identificarea patronilor care folosesc lucrători fără forme legale de angajare sau care încalcă regimul de muncă al tinerilor. De asemenea, se va verifica modul în care unitățile au îndeplinit măsurile dispuse în urma controalelor de anul trecut”, a precizat inspectorul șef Haralambie Irimescu. Acțiunea are sloganele „Stop accidentelor de muncă!”, „Viața are prioritate!” și „Spune NU muncii la negru!” și a fost motivată de către Inspecția Muncii București prin rezultatele controalelor în domeniu din 2006, ce au arătat că „unul din sectoarele în care predomină nerespectarea reglementărilor legale referitoare la protecția muncii este cel al confecțiilor”. Concret, inspectorii muncii de la Bacău și-au propus să verifice pînă sîmbătă activitatea a 60-70 de agenți economici. Sub coordonarea inspectorilor șefi adjuncți, au fost mobilizați în acest sens nu mai puțin de 18 membri ai corpului de control. De la începutul anului, ITM a mai organizat doar două acțiuni de acest gen, ambele în construcții. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.