La invitatia profesorilor Scolii „Spiru Haret”, inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Bacau au dat ieri, 12 martie, micilor consumatori recomandari si sfaturi practice despre cum sa evite consumul de produse expirate si despre cum pot sesiza organele competente atunci cind constata nereguli la produse si servicii. Intilnirea cu inspectorii OJPC a fost condusa de profesorul Liliana Puiu si la care au participat doua clase de a VI-a si una de a VII-a. Elevii le-au povestit inspectorilor situatii mai putin fericite prin care au trecut din cauza unor produse care nu aveau ce sa caute pe piata, din cauza vinzatorilor plictisiti si recalcitranti si din cauza unor strategii de marketing cel putin discutabile, practicate de unele super si hypermarket-uri. „Am cumparat un produs dintr-un hypermarket care, conform etichetei de pe raft, costa 14 lei. La casa mi-a cerut 24 de lei si i-am atras atentia ca a gresit, ca pe raft pretul este altul. S-a uitat urit la mine si mi-a spus, nervoasa, ca produsele s-au scumpit si ca nu au apucat sa le schimbe de pe raft. Nu mi se pare normal”, a spus o eleva de clasa a VI-a. Elevii au mai povestit de placi de intins parul care s-au ars si topit chiar la prima folosire, despre dulciuri si produse din lapte expirate, taximetristi fara aparate de taxat si de vinzatori recalcitranti care vroiau sa-i oblige sa achizitioneze un produs pe care l-au probat. Seful OJPC Bacau, Mirel Miclaus, le-a recomandat elevilor sa sesizeze orice neregula depistata, pentru a evita incendii si alte accidente din cauza unor produse defecte sau care nu prezinta elementele de siguranta, ranirea si/sau imbolnavirea.
Lasă un răspuns