Abundența broșurilor cu teste de evaluare apărute în ultimul an pe piață îi determină pe unii profesori să le recomande elevilor care vor susține evaluarea în vara acestui an să le cumpere. Recomandarea făcută de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bacău este ca profesorii de la catedră să-i îndrume pe elevi să cumpere numai broșurile elaborate de Serviciul Național de Evaluare și Examinare. „Sînt foarte multe broșuri în librării, însă elevii nu trebuie obligați să le cumpere. În primul rînd, fiecare este făcută după o programă și un anumit stil, care nu întotdeauna concordă cu cel al specialiștilor care vor elabora subiectele pentru examen. În al doilea rînd, costă destul de mult și poate nu toți părinții vor avea de unde să dea bani. De aceea, cele mai utile broșuri sînt cele elaborate de SNEE”, a preciza Ana Marchiș, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Potrivit specialiștilor, un alt motiv pentru care elevii nu ar trebui să-și evalueze conoștințele după foarte multe broșuri este acela că, la un moment dat, ei nu vor mai înțelege care este sistemul de corectare al profesorilor care elaborează subiectele pentru testarea națională, ceea ce-i va induce pe o pistă greșită. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns