Instanțele băcăuane se îmbogățesc cu un Tribunal comercial

Redacția Ziarul de Bacău

Pînă la începutul verii, Ministerul Justiției intenționează să dea în folosință Tribunalul Comercial Bacău, unde se vor soluționa dosarele comerciale și de contencios administrativ. Măsura este impusă de reglemetările în materie a țărilor membre a Uniunii Europene, care au cerut ca în România să funcționeze instanțe specializate pe domenii juridice. Tribunalul comercial ar fi trebuit să intre în funcțiune încă din prima lună a acestui an, dar, cum Ministerul Justiției nu a alocat fondurile necesare, acest lucru nu a fost posibil. „Prezentă la prezentarea bilanțului Curții de Aple Bacău pe 2003, doamna ministru secretar de stat Simona Maya Teodoroiu a evidențiat faptul că la nivelul județului Bacău se intenționează darea în folosință a Tribunalului comercial pînă la 1 iunie 2004. În măsura în care și fondurile necesare vor putea fi alocate pînă la sfîrșitul acestui an se va pune în funcțiune și Tribunalul pentru minori și familie”, a declarat judecătorul Camelia Drăghin, purtătorul de cuvînt al Curții de apel Bacău. Totul se limitează, pînă la urmă, la sumele care vor fi alocate pentru înființarea acestor noi instanțe, dat fiind că noul sediu al Tribunalului Bacău așteaptă, încă de anul trecut, cîteva zeci de miliarde de lei pentru achiziționarea mobilierului care ar fi permis darea lui în folosință. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.