Clădirea de pe bulevardul băcăuan Ioniță Sandu-Sturdza 63, în care își vor desfășura activitatea instituțiile care se ocupă de relațiile de muncă, va fi dată în folosință în prima zi a lunii decembrie, a anunțat Gheorghe Apostu, directorul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie (DMSSF) și responsabil cu lucrarea. Imobilul urmează a găzdui, alături de acest for, și Agenția Județeană a Ocupării Forței de Muncă (AJOFM), Casa Județeană a Pensiilor (CJP) și Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM). El prezintă, însă, și unele probleme, precum parcarea și spațiul alocat arhivelor. Dacă prima n-are mari șanse de rezolvare, dată fiind locația, a doua va fi atenuată, prin folosirea, ca depozite de documente, a garajelor clădirii, dar și stocarea unor arhive inactive în sediul actual AJOFM, unde vor continua să funcționeze și o parte din serviciile Forțelor de Muncă. „Terenul pe care se află în acest moment AJOFM n-a făcut obiectul nici unei cereri de retrocedare”, a confirmat purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău Ionuț Tomescu. Precizarea sa a pus capăt zvonurilor, care au circulat prin oraș, privind cererea de retrocedare depusă de o familie care ar fi deținut cîndva pămîntul pe care se află astăzi AJOFM și Protecția Consumatorilor. (Alin LEANCĂ)FM n-a făcut obiectul nici unei cereri de retrocedare”, a confirmat purtă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.