Interese mari în țări mici

Administrator

Ștefan RADU

Pe 27 iunie 2007 (cînd ne chinuia canicula și politicienii se dădeau în stambă), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a discutat și aprobat controversatul „Raport Marty” referitor la așa-zisa existență a unor baze CIA pe teritoriile României și Poloniei (în principal). Amendamentele propuse de cei incriminați au fost respinse fără vreo explicației, elvețianul Marty mărșăluind imperturbabil pe calea elucubrațiilor sale. Cu cele 122 de voturi pentru și doar 37 împotrivă, documentul a fost oficializat, devenind rezoluție a APCE. Prima ciudățenie constatată de orice lector este aceea că raportorul nu propune vreo măsură sancționatorie împotriva țărilor învinovățite de grave încălcări ale drepturilor omului. Și-atunci te-ntrebi: nu cumva totul este o făcătură politică în care sîntem doar „victime colaterale” ale războiului mediatic europeano-american?
Dick Marty (îndrăzneț nume pentru un anchetator!…) nu a adus vreo dovadă palpabilă, iar în ceea ce privește identitatea unor presupuși martori a declarat că va proteja sursele deoarece „se tem că își vor pierde slujbele”. I-auzi!? Sînt mai importante slujbele anonimilor acuzatori decît imaginea externă a unei țări și credibilitatea instituțiilor ei? în plus, dl. Dick nu a catadixit să vină în România, să verifice „locul crimei” și să se convingă de veridicitatea datelor primite prin interpuși. în asemenea condiții, delegația Parlamentului Român pentru APCE, constituită din aleși ai tuturor partidelor reprezentate în legislativul bucureștean, a reacționat vehement. într-un gest de unitate pe care nu l-aș fi socotit posibil mai săptămîna trecută, delegații noștri au semnat un protest comun și au anunțat că vor boicota dezbaterile APCE pînă în momentul în care „boierul” Marty va binevoi să vină în România pentru a se convinge de aberațiile pe care le-a promovat de la înălțimea uneia dintre cele mai importante tribune europene. Culmea este că a strîmbat din nas la gestul colegilor săi tocmai președintele Camerei Deputaților, tînărul și disciplinatul Bogdan Olteanu. I se pare exagerat protestul și – după părerea lui – nu ar trebui să facem valuri cîtă vreme nu am primit vreo sancțiune. Adică dacă tot ne-au lăsat în pace, onoare nu contează!
Probabil, unii dintre politicienii aflați la putere știu că există o motivație subliminală a demersului lui Marty: chiar dacă nu au fost localizate baze CIA pe teritoriul României, țara noastră este din categoria celor care fac sluj în fața „marelui licurici” de peste ocean. De fapt, Raportul Marty este expresia antiamericanismului european în creștere și a temerilor Uniunii că membrii mai tineri din familie ar fi mai loiali intereselor SUA decît celor continentale. România a dat suficiente semne în această direcție. Raportul atît de discutat este un avertisment (prin ricoșeu) pentru noi și polonezi, dar și pentru italieni și germani (declarați complici de către Dick Marty). Adică exact statele proamericane. Privit din această perspectivă, Raportul se dovedește doar o armă politică, bună în războiul mediatic despre care vorbeam la început… Interesul poartă fesul! Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.