Băcăuanii se arată din ce în ce mai puțin interesați de literatura română și universală. Sau cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns bibliotecarii băcăuani, după ce au analizat numărul celor care au împrumutat cărți de la secția de Adulți a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. Astfel, numărul volumelor de literatură universală cerute pentru împrumut de la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” a scăzut cu peste 7.000 în anul 2003, comparativ cu anul 2002. Dacă în urmă cu doi ani, au fost împrumutate la domiciliu 56.757 de volume, în 2003, cererea a fost de 49.611.
O scădere a numărului de cititori se înregistrează și la cererile de literatură română, capitol de la care s-au împrumutat, în 2003, cu 500 de cărți mai puțin față de 2002. Semnificativă a fost și scăderea cererii pentru literatură română și universală la sala de lectură a Bibliotecii Județene „C.Sturdza”. Aici, deși numărul celor înscriși a crescut comparativ cu 2002, numărul volumelor de literatură română solicitate pentru a fi consultate și studiate a fost cu 1.700 mai mic, în comparație cu 2002, în timp ce numărul de cărți din literatură universală cerute la sală a scăzut cu 1.300 de cărți în raport cu anul 2002. În opinia directoarei Silvia Petcu, această situație ar putea avea mai multe cauze. „Cred că, pentru elevi, literatura este acoperită în mare măsură de bibliotecile școlare, acolo unde elevii găsesc ceea ce caută. Apoi, o altă explicație ar fi aceea că este posibil ca achizițiile să nu fi fost făcute după criterii foarte serioase sau a existat o anumită orientare spre anumite lucrări, în dauna altora”, ne-a declarat Siliva Petcu, directoarea Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns