Internet la asociațiile de proprietari

Administrator

Din ce în ce mai multe asociații de proprietari/locatari din Bacău vor să se racordeze la internet. Cei mai interesați sînt președinții de asociație care vor să aibă la îndemînă un instrument de informare. Un exemplu demn de urmat este președintele Asociației de Proprietari nr. 67, Dan Cristian Cibotariu, care a reușit după îndelungate intervenții și negocieri cu firmele de profil să cumpere un calculator și să instaleze internet. „Sînt foarte mîndru de achiziția pe care am făcut-o. Internetul mă ajută să fiu la curent cu toate noutățile în materie de asociații, administratori, drepturi și obligații cetățenești”, a declarat președintele Cibotariu. El spune că ține legătura cu președinți din alte zone ale orașului sau chiar din alte localități pentru a fi la curent cu noutățile legislative în domeniul asociațiilor de proprietari. în plus, locatarii care din lipsă de timp nu pot trece pe la asociație, pot semnala eventualele probleme accesînd adresa de e-mail:asociația67@yahoo.com. Asociația nr. 67 are în administrare 13 blocuri, cu 30 de scări în total, respectiv 550 de apartamente. „Nu e ușor să iei în calcul doleanțele tuturor locatarilor. Acolo unde nu am reușit să găsesc rezolvare, prin intermediul internetului, am cerut sfatul primarului Romeo Stavarache și chiar al președintelui Traian Băsescu”, a declarat președintele Asociației de Proprietari nr. 67. (Ramona IONESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.