Cât de importante și necesare sunt rețelele de socializare, ce și cât trebuie expus din viața privată pe internet, care pot fi consecințele unor gesturi necontrolate, sunt câteva din subiectele pe care Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în colaborare cu Protopopiatul Sascut și Fundația „Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, le-a dezbătut împreună cu tinerii de la Grupul școlar „Alexandru Vlahuță”, joi, 21 februarie, la instituția de învățământ din Podu Turcului. „În cadrul activității de prevenire care s-a desfășurat astăzi am discutat despre siguranța pe internet și utilizarea într-un mod sigur a acestuia de către tineri. Tinerilor le-a fost adus la cunoștință pericolele folosirii informațiilor neautorizate pe net. De asemenea, am vorbit despre rețelele de socializare, în mod deosebit facebook, unde adolescenții postează date cu caracter personal, în urma cărora adesea rezultă întâlniri fără a cunoaște profilul persoanei, exceptându-l pe cel de pe net. Ori, au fost situații în care întâlnirile s-au soldat cu efecte neplăcute”, a declarat comisarul Ioan Munteanu, reprezentantul centrului regional Bacău al ANITP. De cealaltă parte, preotul protopop Ioan Negoiță, și preotul Liviu Burlacu, din partea Fundației ”Episcop Melchisedec” au vorbit tinerilor despre importanța și rolul libertății personale, darul lui Dumnezeu ce trebuie folosit cu discernământ, despre comunicarea cu preotul în cazul anumitor situații delicate, dat fiind faptul că atât părinții, cât și reprezentații Bisericii, sunt în măsură să ofere un sfat în momentele dificile ale adolescenței. Totodată au mai fost prezentate aspecte privind pericolul consumului de substanțe interzise și consecințele acestora asupra dezvoltării ulterioare a tinerilor.
Lasă un răspuns