Deputatul de Bacău PP-DD Miron Smarandache (circumscripția electorală nr.4, colegiul uninominal nr.7) l-a interpelat, în Parlament pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, și a solicitat măsuri guvernamentale urgente pentru redresarea situației angajaților societății Rafo Onești. Miron Smarandache consideră situația rafinăriei oneștene disperată. „Managerii societății Rafo – a spus deputatul – au inițiat o serie de analize a obiectivelor, care să conducă la modernizarea rafinăriei cu costuri rezonabile. Se au în vedere mai multe variante de proiecte, ale căror costuri de implementare să poată avea drept consecință semnarea unui contract de obținere a creditului necesar realizării investițiilor. În paralel, salariații de la Rafo sunt panicați de unele informaţii, potrivit cărora în următoarea perioadă vor rămâne circa 80 din cei 400 în prezent.”
Astfel, având în vedere interesul statului român în rafinăria oneșteană, Miron Smarandache a formulat, pentru ministrul Economiei, trei întrebări, la care așteaptă răspuns în scris: „1. Există posibilitatea concedierilor în bloc a salariaților Rafo Onești? 2. Cum se implică ministerul în demersurile de realizare a unor parteneriate sau chiar de vânzare a societății? 3. Care este situația datoriilor Rafo către statul român?”.
Rafo Onești se află în proprietate privată din anul 2002, în prezent acționarul majoritar fiind compania Petrochemical Holding GmbH 1010 Viena, care deține aproape 97% din capitalul social.
La începutul acestei luni, Rafo aștepta repornirea a șapte dintre instalațiile sale pentru prelucrarea a 1,3 milioane de tone de materie primă. Capacitatea totală de prelucrare a rafinăriei trece de trei milioane de tone pe an. Statul român nu s-a implicat în niciun fel în soluționarea problemelor de la Rafo, iar după preluarea pachetului majoritar de acțiuni, actualul acționar majoritar a achitat imensa datorie istorică a rafinăriei la bugetul de stat. Societatea avea de plătit, la acest buget numai datoriile curente.
Miron Smarandache este de profesie economist și a avut, timp de 20 de ani, funcții de conducere în Schela de Petrol Zemeș și Agenția de Aprovizionare Teritorială Dărmănești, iar din 2004 a fost administratorul unic al Petroflax Distribution Piatra Neamț. (Petru DONE)
Lasă un răspuns