Inventar la resursele genetice din zootehnie

Redacția Ziarul de Bacău

Acțiunea a fost ordonată la nivel național, în scopul protecției, conservării și dezvoltării patrimoniului genetic din zootehnie în conformitate cu Legea zootehniei și normativele privind finanțarea de la bugetul de stat a resurselor genetice animale și susţinerea financiară a deținătorilor acestora. „Noi cunoaștem situația patrimoniului genetic din județ – a spus directorul UARZ Bacău, Constantin Viziteu -, dar inventarierea de acum este bine-venită pentru că reactualizează baza de date cu utlimele detalii”. Speciile de animale din România pe care specialiștii le au în vedere sînt bovinele aflate în prezervare (Sura de stepă și Bivolul românesc), oile din patrimoniul genetic și cele în prezervare /Rațca), porcii în prezervare (Bazna și Mangalița), păsările din fermele de elită și în conservare, animalle de blană, albinele și viermii de mătase, caii din hergheliile particulare înscrise în registrele genealogice pe rase și altele. în județul Bacău, nuclee genetice de animale există la Cleja (porci), la Răcăciuni (vulpi polare și nurci), Agricola Internațional Bacău (păsări), dar și în alte localități (oi Merinos, vaci etc.).
Listele cu deținătorii de patrimoniu genetic vor fi înaintate în vederea finanțării de la bugetul de stat în anul 2005. În anul acest an, sumele alocate de la bugetul de stat au fost în valoare de 50 de miliarde de lei. Patrimoniul genetic naional din zootehnie este constituit din toate populațiile de animale de fermă, inclusiv păsări, albine, viermi de mătase și specii de pești și de acvacultură, cu potențial biologic atestat, clasificate după metodologia internațională, adaptată la nivel național și fundamentată științific. Populațiile de animale care reprezintă patrimoniul genetic din fermele zootehnice de elită sînt clasificate în populații în stare normală, în care se includ populațiile cu număr mare de indivizi și pentru care sînt întocmite programe naționale de ameliorare, populații în siguranță, care au un număr mare de indivizi, fără programe naționale de ameliorare sau cu programe zonale, populații vulnerabile, care au efective în scădere rapidă prin tăiere sau metisare, indiferent dacă au sau nu programe de ameliorare. De asemenea, sînt populații în pericol, cu efective matcă reduse numeric, populații în stare critică, cu efective matcă foarte mici, populații în constituire, prin lucrări de identificare, structurare și realizare de noi creații biologice. (Petru DONE)i, fără programe naționale de ameliorare sau cu programe zonale, populați

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.