~3 min lectură 5 comentarii

Investiții de aprope 15 milioane de lei în noi spații verzi în municipiul Bacău

Claudiu Tanasescu

Primarul Romeo Stavarache a semnat vineri contractul de finanțare pentru amenajarea de noi spații verzi. Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană și este finanțat cu fonduri europene. Noile spații verzi se vor amenaja pe străzile Mioriței, Vadu Bistriței, I.L. Caragiale, Milcov și Letea.

verde

Claudiu TĂNĂSESCU

În municipiul Bacău se vor amenaja noi spații verzi, cu fonduri europene. Primarul Romeo Stavarache și Constantin Apostol, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) au semnat contractul de finanțare pentru amenajarea de spații verzi în municipiul Bacău. La eveniment au participat și viceprimarul Mihai Șuștac, administratorul public Leonard Pădureanu și directorul de la Spații Verzi, Gabriel Grițcu. Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) și este finanțat cu fonduri europene. „Semnăm astăzi un nou proiect dorit foarte mult de administrația locală – a declarat primarul Romeo Stavarache. Va crea în plus 5-6 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor și astfel ne vom atinge obiectivul dorit, de peste 25 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor. În prezent, în municipiul Bacău media este de 20 mp/cap de locuitor”.

Valoarea proiectului este de 14.937.961 de lei, din care doar 3.000 de lei sunt cheltuieli neeligibile. Acesta vine în completarea celorlalte trei mari proiecte din PIDU, amenajarea infrastructurii pe străzile Miorției, Vadu Bistriței, I.L. Caragiale, Milcov, Letea. În aceste zone se vor amenaja spații verzi, mobilier stradal și parcări ecologice, ce vor aduce un plus de confort locuitorilor orașului. „Prin acest proiect punem în valoare diferențele de bani care au rămas în urma licitațiilor, din economii realizate la nivel de programe – a declarat directorul ADRNE, Constantin Apostol. În municipiul Bacău, acest proiect, precum și cel ce vizează strada Ștefan cel Mare erau pe lista de rezervă. Municipiul Bacău a rezolvat astfel problema de trafic, prin crearea unei centuri în interiorul orașului”.

În continuare, primarul Bacăului a prezentat succint proiectele majore realizate pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, sociale și de mediu din oraș, cuprinse în PIDU și în strategia de dezvoltare: pasajul subteran, pasarelele Narcisa și Mărgineni, căminul de bătrâni, adăpostul temporar pentru persoanele fără adăpost, crearea de spații verzi, locuințe sociale pe strada Henri Coandă, amenajarea străzilor Calea Moinești, Mioriței, Vadu Bistriței, I.L. Caragiale, Milcov, Letea, Insula de Agrement. Toate aceste investiții se ridică la circa 50 milioane de euro. O parte dintre lucrări sunt începute, altele urmează să pornească după finalizarea licitațiilor.

Ce se va face

În zonele incluse în proiect se vor face mai multe lucrări: se vor moderniza 124.367 mp suprafață de spații publice, se va gazona o suprafață de 95.136 mp, se vor reabilita alei în suprafață de 22.168 mp, se vor construi alei noi – 4.065 mp, borduri – 2.416 mp, se vor tăia 1.271 arbori și arbuști și se vor planta 1.118 arbori și 2.304 arbuști, se vor planta aproape 4.000 metri liniari de gard viu, se vor amplasa 494 de bănci, 338 coșuri de gunoi și 217 stâlpi de iluminat. Prin acest proiect se vor crea 15 noi locuri de muncă și vor beneficia de un confort sporit 175.867 de locuitori.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Ang
    9 august 2013, 20:21
    0

    Cum adica „se vor tăia 1.271 arbori și arbuști și se vor planta 1.118 arbori și 2.304 arbuști”?

    Dar arborii existenti ce problema au de trebuie taiati? Din cate stiu in oras sunt numai arbori ornamentali gen: artar, tei, sau de ici colo cate un ulm, plop, pin sau brad. Deci nu mai exista pomi fructiferi pe spatiile verzi (decat cu unele exceptii) care sa lase mizerie in oras atunci cand rodesc.

    Cred ca cu o parte din banii astia mai bine ar scoli o part din personalul de la Spatii Verzi ca sa-si faca treaba bine si sa nu mai nenoroceasca arborii din oras cu fiecare toaletare.

  2. d
    dana
    10 august 2013, 08:42
    0

    asa este, ar trebui instruiti mai bine lucratorii de la spatii verzi! si ce problema au actualii copaci, ca nici macar batrani nu sunt sa puna in pericol ceva, iar de arbusti ce sa mai vorbim….dar interesele sunt sa se achizitioneze altii, alte comisioane…si poate nu e nevoie de gazon rulouri care costa f mult, se poate insamanta gazonul si e mai ieftin si rezistent!…iar cu banii economisiti se pot suplimenta achizitiile de copaci si conifere sau orice e nevoie….dar mai avem mult pana sa invete responsabilii nostri sa fie cu adevarat responsabili!!

  3. r
    radu
    12 august 2013, 08:27
    0

    Ce destepti mai sintem la datul cu presupusul 🙂 Din articol reiese ca sint fonduri europene destinate catre dezvoltarea spatiilor verzi. Rezulta ca nu poti face cu acesti bani altceva.
    Daca un arbore e batran sau bolnav, dupa ce-ti cade pe masina sau in cap sint curios ca ai sa strigi.
    Cat in materie de gazon Dana, se vede ca habar n-ai despre ce vorbesti.

  4. A
    Ang
    13 august 2013, 18:09
    0

    Radule, am vazut comentariul tau la intamplare si te intreb ce stii tu despre arbori si cat de mult stiu cei de la spatii verzi? Pentru ca unii arborii cand au produs pagube atunci cand au fost furtuni fie prin dezradacinare sau au avut crengi rupte, nimeni nu a reusit sa ia masuri pentru viitor.

    Pentru informatia fiecaruia, mai ales pentru cei de la spatii verzi, e de bun simt sa stie ca fiecare specie are o anumita durata de viata, totodata se pot verifica pe baza unor masuratori specifice si inventaria arborii de pe spatiile verzi, totodata se pot insemna toti arborii atinsi de boli sau speciile cu esenta moale in locuri aglomerate si abia atunci dupa ce ai inventariat un asa numit spatiu verde sa poti spune ce arbori pot fi taiati, unde plantezi, ce fel de arbori pui in loc. Dar pentru asta trebuie multa minte si faptul ca banii vin de la UE nu scuza o eventuala investie ilogica.

    In articol se mentioneaza totodata ca marea majorite a spatiilor vizate de aceste investitii sunt actualele suprafete verzi ajunse (maidan, orice alt ceva numai spatiu verde nu se mai pot numi) pentru modernizare. I
    In oras, cu exceptia unor suprafete goale din care o parte sunt utilizate inutil cu garaje din prefabricate de beton nu se pot crea noi spatii verzi in adevaratul sens al cuvantului deoarece exista o lipsa acuta de spatiu.

  5. C
    Cazul revoltei din Miorița
    27 mai 2015, 05:26
    0

    […] derulează pe bani europeni un proiect de modernizare a spațiilor verzi, semnat în 2013, pe așa-numita centură mică a Bacăului, dar nu numai. Foarte interesant proiectul, se face și […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.