INVITAȚIE LA DIALOG De ce nu invers?

Isidor Faraonu, pensionar, Bacău: Străbat, zilnic, orașul în lung și-n lat, avînd astfel posibilitatea să constat lucruri care mă surprind și să-mi pun întrebări gen „cum se poate așa ceva?” Uite că se poate! Foarte multe panouri publicitare ne îndeamnă să cumpărăm țigări. Fel de fel de mărci. Se înțelege, străine. De parcă n-am trăi decît pentru a ne afuma bine și la interior, dar și la exterior. Asta, însă, este altceva. Reclamă de dimensiuni mari, s-o vadă tot omul și să i se întipărească pe retină. Undeva, jos, cu litere mici, parcă strivite, o atenționare: tutunul dăunează sănătății. Mai că nu vezi ce scrie, trebuie să faci un efort ca s-o observi. Nici un cuvînt despre efectul nociv al fumatului, despre pericole, ș.a.m.d. De ce nu se inversează rolurile? Doar toți susțin că sînt interesați de starea noastră de sănătate. Oare?! Reclama cu pricina mi-a amintit de o anecdotă care a circulat mult timp în vremile de restriște: știi din ce e făcut salamul de Sibiu? Din carne de cal și carne de pasăre, în proporții egale – un cal, un pui. În reclama cu țigările cam la fel stau lucrurile. Cu deosebirea că țigările nu se mănîncă, ci se fumează și ne îmbolnăvesc.

Agresiunile lingvistice ale străzii

Elena Gurămultă, elevă, Bacău: Strada a devenit un fel de amalgam al trivialităților lingvistice, al limbajului de prost gust în gura mare. El poate fi auzit mai ales la tinerii care nu știu decît „să-și bage”, „să-și scoată” ori „să-mi moară mama”, asortate cu înjurături și scuipături. Respectul față de sine și de ceilalți lipsește cu desăvîrșire. Reacționează violent atunci cînd le faci observație sau rîd de tine dacă te adresezi în termeni civilizați. Expresiile de mahala au luat locul bunului simț, în așa fel încît te simți înjosit. Ele asezonează fumatul pe stradă, îmbrîncirile și absența acelui simplu și firesc „pardon, scuzați!” Credeți că ar putea fi aduși la adevăr? De ce sîntem obligați să le suportăm mojiciile?

Redacția: Răspunsul la prima întrebare este: nu credem! La cea de a doua: pentru că nu avem încotro. Lipsesc cei șapte ani de-acasă, iar școala a semănat pentru ei cu trecerea gîștei prin apă, adică, fără să lase urme. Apelați la capacitatea de detașare. Altă soluție nu vedem. (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)