Ioan Leancă, directorul responsabil cu sistemele calitative din cadrul Direcției Regionale de Metrologie Legală, nu a scăpat de micile farse puse la cale de colegi. La una dintre glumele care s-au făcut pe seama lui, i-a tresărit inima de bucurie. într-o zi de 1 aprilie, Ioan Leancă a primit o invitație în Olanda, prin care era vizat un schimb de experiență cu o firmă colaboratoare. „Colegii mei de la Suceava m-au anunțat că o să-mi trimită un fax din partea firmei olandeze. Era o invitație prin care eram anunțat că trebuie să particip la un program de instruire. La început am fost puțin derutat, deoarece știam că la astfel de acțiuni participă alți angajați de la Direcția de Metrologie. Dar, în același timp, mă bucura ideea unei astfel de experiențe. însă, cînd am văzut în numele cui a fost trimisă invitația, am început să am dubii serioase. Chemarea era semnată de Van Gogh. Trebuie să recunosc că în momentul în care mi-am dat seama că este doar o farsă, am fost ușor dezamăgit”, își amintește Ioan Leancă. Pînă acum, el a avut ocazia să viziteze doar Rusia, dar dorește să ajungă la Roma și în Grecia, leagănele culturii europene. „Mi-ar plăcea să văd vestigiile antice, locurile în care s-a născut civilizația”, spune Ioan Leancă. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.