Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că este ”din alt film” în calitatea sa de candidat la prezidenţiale, acest lucru deranjându-i pe toţi ceilalţi aflaţi în cursă, deoarece le-a luat din procente, ajungând într-un an la 30% din opţiuni, iar în turul doi la egalitate cu Victor Ponta.
Iohannis a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 Tv, dacă nu are senzaţia faptului că din campania sa pentru prezidenţiale lipseşte ceva anume sau că acţiunile sau discursul său ar fi ”incomplete”.
”Vreau să fac altfel de politică, am altfel de discurs. Asta nu înseamnă neapărat că, dacă lumea s-a obişnuit cu un anumit fel de discurs, aici, puţin mai spumos, puţin mai cu un debit verbal enorm, trebuie să fie toţi la fel. Nu, eu vin cu un discurs care cred că mă caracterizează. (…) Acesta este discursul meu, acesta este felul în care fac eu politică. Eu vreau să fiu ales preşedinte al României fiindcă fac aşa politică, nu vreau să fiu un actor ales fiindcă aş corespunde unei imagini create de media sau de altcineva”, a spus Iohannis.
El a menţionat că este ceva ”deosebit” în campania pentru prezidenţiale datorită faptului că are altfel de discurs, faţă de ceilalţi candidaţi.
”Sunt din alt film, cum se spune, aşa, colocvial şi există foarte mulţi pe care îi deranjez. Credeţi că sunt foarte fericiţi ceilalţi competitori că eu am venit de la Sibiu acum un an de zile şi am 30% în toate sondajele? Este clar că am luat aceste procente de la ei. Toţi sunt deranjaţi, începând de la domnul Ponta, până la oricine doriţi, toţi sunt deranjaţi de faptul că sunt în competiţie. Fiecare dintre ei are o relaţie la o televiziune, la un radio, la un ziar şi încearcă să inducă ideea că nu sunt candidatul potrivit. De aici apare acea sincopă pe care probabil o sesizaţi, dar nu este nicio problemă, fiindcă oamenii mă văd şi îşi dau seama ce vreau eu de fapt aici”, a afirmat Iohannis.
Preşedintele PNL a menţionat că în turul doi al prezidenţialelor analizele sociologice ar arăta că şansele sale şi ale lui Victor Ponta sunt egale, diferenţele dintre cei doi fiind în marja de eroare.
”Ar fi foarte frumos dacă am reuşi să coagulăm dreapta şi să avem mai puţini candidaţi pe dreapta, ori acest lucru deocamdată cred că este destul de greu de obţinut fiindcă sunt candidaţi care fie vor să se profileze ei, fie sunt trimişi la înaintare de cineva cu o anumită temă de a sparge votul pe dreapta, fie sunt formaţiuni care vor cu preţul acestor prezidenţiale să se profileze în spaţiul public”, a mai spus liderul PNL. (mediafax.ro)
Lasă un răspuns